Poliţiştii au deschis dosar penal pentru braconaj în cazul ursului găsit în laţ, la Horezu

0
106

Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj în cazul ursului găsit, marţi seara, într-un laţ pus cu scopul de a prinde animale sălbatice la marginea satului Urşani, din oraşul Horezu, au informat reprezentanţii IPJ Vâlcea – conform dcnews.ro

Potrivit sursei citate, animalul avea prins în sârmă unul dintre membrele din faţă, acesta fiind tranchilizat şi eliberat din capcană de un ranger de la Parcul Naţional Cozia.

„Animalul nu a fost rănit, el fiind pus în libertate într-o zonă sigură după ce a fost scos din laţ de un ranger din Parcul Naţional Cozia. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai AJVPS şi un medic veterinar. În urma cercetărilor s-a stabilit că laţul a fost pus în scop de braconaj, în acest caz fiind deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru braconaj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Marţi seara, în satul Urşani, într-o zonă situată la circa doi kilometri de ultimele case, a fost semnalat un urs, populaţia fiind avertizată prin RO ALERT să evite să se apropie de animal. Pentru eliberarea ursului din capcană au intervenit şi poliţişti, jandarmi, precum şi un echipaj SMURD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.