Primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu, a încheiat lucrările de asfaltare a trei ulițe din satul Dianu

0
83

Primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu, a încheiat lucrările de asfaltare a trei ulițe din satul Dianu

 

De curând, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a încheiat lucrările de asfaltare a trei ulițe din satul Dianu: Puiului (în lungime de 650 de metri), ulița Găneștilor (pe o distanță de 350 de metri) și Măgurii: „În funcție de banii pe care îi vom avea în buget avem în vedere încă 5 kilometri de ulițe, dar și modernizarea centrului civic. De asemenea, dacă nu am obținut finanțare pentru reabilitarea căminului cultural din satul Stroești, ne vom ocupa și de acesta și se va executa o reabilitare exterioară. Pentru căminul cultural din satul Pojogi așteptăm liniile de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală, prin care să putem accesa un proiect pentru reabilitarea și modernizarea acestuia”. La sfârşitul anului trecut, primarul comunei Stroeşti a finalizat obiectivul de investiţii la staţia de pompare şi alimentare cu apă din satul Dianu. În perioada imediat următoare, primarul Toma Ciolacu va construi podul Chioasa, peste râul Cerna, din satul Cireșu, investiție care are o valoare de peste 220.000 euro, care se va realiza cu fonduri de la Guvern, prin situații de urgență. Pentru reabilitarea Căminul cultural din satul Pojogi, primarul Toma Ciolacu așteaptă liniile de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală, prin care să poată accesa un proiect pentru modernizarea acestuia. În luna martie, Consiliul Local al comunei Stroești a aprobat alocarea sumei de 100 milioane de lei vechi din bugetul local pentru realizarea Monumentului Eroilor din satul Dianu. În luna februarie, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat lucrările de modernizare a Şcolii cu clasele I-IV din satul Cireşu, un proiect în valoare de circa 120.000 euro: „Proiectul a fost realizat cu fonduri guvernamentale, printr-un program special care a susţinut dezvoltarea şi optimizarea infrastructurii şcolare. A fost o măsură foarte bună, prin care am reuşit să modernizăm instituţiile de învăţământ din localitate şi să le autorizăm din punct de vedere sanitar. Am reabilitat toate clasele din clădire, constând în schimbarea tocăriei, amenajarea unui grup sanitar în interior, schimbarea acoperişului, etc.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.