Ilegalități pe bandă rulantă ale primarului din Berbești, Vintilă Chelcea?!

0
79

 

La data de 30 iulie 2019, Ilie Cojan din Berbești a depus la primăria orașului o petiție în care semnalează: „În calitate de cetăţean al acestui oraş, plătitor de taxe şi impozite la Bugetul Local, în baza Legii nr. 554/2004 şi a OG 27/2002, formulez prezenta PETIŢIE, prin care vă aduc la cunoştinţă următoarele aspecte: în ultima perioadă de timp am făcut mai multe sesizări către Primărie, cât şi către alte instituţii ale Statului Român, prin care am adus la cunoştinţă că, la UAT Oraş Berbeşti Jud. Vâlcea, nu se respectă Legea nr. 52/2003 (republicată) privind transparenţa decizională în administraţia publică. Nu s-au respectat prevederile Legii nr. 215/2001 (republicată) a administraţiei publice locale, precum si Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Datorită faptului că Primarul Oraşului Berbeşti domnul Chelcea Vintilă nu a dorit să respecte legile în vigoare emise de Guvern, votate în Parlamentul României, a numit si delegat ilegal funcţia de conducere de Secretar al Oraşului Berbesti doamnei Dincă Elena Nadia, care nu a avut vechimea şi experienţa necesară în domeniul juridic pentru a se opune volumului foarte mare de acte ilegale cerute de către Grupul de Interese atât din cadrul Primăriei cât şi din afară, aflate sub conducerea domnului Chelcea Vintila, în acest moment s-a ajuns în situaţie ca la U.A.T. Oraş Berbeşti postul de Secretar să nu fie ocupat de nimeni. Din această cauză Primarul nu a convocat Şedinţa Ordinară a Consiliului Local pentru luna iulie.

La data de 29 iulie 2019, în timp ce mă aflam în Primărie pentru a cere documente de interes public prevăzute de Legea nr. 544/2001, domnul Chelcea Vintilă în calitate de Primar al Oraşului Berbeşti a încercat prin ameninţări verbale ca să impună Consilierului Juridic din cadrul Primăriei să preia funcţia de Secretar pentru a organiza şedinţa ordinară a Consiliului Local pe data de 31 iulie 2019, prin încălcarea legii deoarece termenul de convocare a şedinţelor ordinare este de 5 zile până la data când şedinţa va avea loc. În acest sens a emis o dispoziţie fără număr, redactată în afara instituţiei, prin care deleagă atribuțiile de secretar doamnei Chelcea Nadia. În conformitate cu prevederile art 437 alin. (3) din OUG nr. 57/2019, funcţionarul public are dreptul să refuze în scris motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis, dispoziţia astfel de situaţii.

Consider că această atitudine a Primarului domnul Chelcea Vintilă este foarte gravă, să impună prin ameninţare si să instige la încălcarea legii pe Consilierul Juridic să convoace şedinţa Ordinară a Consiliului Local pe data de 31 iulie 2019. Nu este legal nici convocarea Şedinţei Extraordinare, pentru că nu este timpul necesar prevăzut de lege, nu sunt Proiecte de Hotărâri publicate cu 30 de zile şi puse în dezbatere publică, aduse la cunoştinţa cetăţenilor conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizională. În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 (republicată), voi cere Instanţei de Contencis Administrativ din cadrul Tribunalului Vâlcea ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fiți obligați să anulați această ședință, să se stabilească vinovații, precum și prejudiciile provocate prin încălcarea legii. Voi sesiza și instituțiile statului să facă cercetări pentru faptele de natură penală comise cu ocazia convocării acestei şedinţe. Solicit răspuns la această petiţie cu respectarea prevederilor OG 27/2002, iar la comunicarea răspunsului să se ţină cont de prevederile art. 13”, se arată în petiția lui Ilie Cojan din Berbești.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.