Emilian Frâncu, deputat de nota 10

0
86

Emilian Frâncu, deputat de nota 10

Săptămâna aceasta, Vâlcea ar urma să beneficieze de încă două microbuze şcolare pentru transportul elevilor pentru comunele Băbeni şi Muereasca. „Acest lucru a putut fi realizat datorită demersurilor făcute de mine pentru uşurarea transportului elevilor din localităţile Băbeni şi Muereasca.” – spune senatorul Frâncu. Acesta şi-a făcut şi un raport al activităţii de deputat în mandatul 2004 – 2008, timp în care a făcut parte din Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă şi din Grupurile Parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză, Brazilia, Norvegia, Republica Coreea (secretar), Bosnia şi Herţegovina, Bahrein, Irlanda. Conform acestui raport, în timpul mandatului, Frâncu a făcut o singură deplasare în străinătate (Republica Populară Chineză – 7 zile, în 2007).

„Prin cele 223 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor (locul 20) am încercat să demonstrez că, dacă doreşte, un parlamentar poate să fie activ şi în dezbaterea unor legi de interes larg pentru populaţie. Am fost, după cumulul criteriilor institutelor de analiză naţionale şi internaţionale, printre primii 10 parlamentari (din cei aproape 500) la declaraţii politice, interpelări, prezenţă şi loialitate. Cu 137 declaraţii am fost primul pe ţară, iar la întrebări şi interpelări (836) am fost al doilea. Cu peste 91%, am fost clasat al optulea ca prezenţă şi cu 98% al şaselea ca loialitate. Am fost autorul a 51 propuneri legislative, 11 dintre ele fiind deja votate ca legi.

Cele mai importante sunt : Legea taximetriei, Legea Farmaciei, Legea de sprijinire a Oltchimului, Legea privind patrimoniul tehnic şi industrial, Legea mamelor, modificarea Legii învăţământului (burse şi facilităţi şi pentru studenţii români care învaţă în străinătate), Legea pentru protecţia patrimoniului cultural imaterial (tradiţii, oralitate, meşteşuguri etc), Legea privind darea în folosinţă a unor imobile aparţinând unităţilor de cult, modificarea Legii 1 art.9 privind retrocedările, Consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare etc. Am adresat 836 întrebări Guvernului, culese în timpul audienţelor sau în discuţii cu cetăţenii, căci am acordat la cabinetele mele parlamentare peste 2000 de audienţe şi am rezolvat 396 de petiţii primite de la cetăţeni.” – a precizat Frâncu în cuprinsul raportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.