Poliția Vâlcea sustine ca a reuşit destrămarea a 10 grupuri infracţionale, care erau compuse din 42 membri

1
88

 

La nivelul IPJ Vâlcea există un grup de lucru coordonat de conducerea inspectoratului, care are atribuţii pe linia monitorizării tuturor activităţilor desfăşurate pe această linie. În trimestrul I 2019 s-a reuşit destrămarea a 10 grupuri infracţionale, care erau compuse din 42 membri. În perioada de referinţă, la nivelul IPJ Vâlcea au fost executate 34 mandate, după cum urmează: 25 mandate de executare a pedepsei închisorii; 3 mandate de arestare preventivă; 5 mandate europene de arestare;   1 sentinţă de internare în centru. Totodată precizăm că au fost identificate 29 dintre persoanele dispărute. În perioada de referinţă au fost adoptate următoarele măsuri preventive: 15 persoane arestate preventiv; 31 persoane control judiciar; 17 persoane arestate la domiciliu; 35 persoane reţinute. Au fost continuate acţiunile comune cu Direcţia Silvică şi cu Garda Forestieră pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice. Pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol au fost organizate acţiuni comune, la nivelul judeţului Vâlcea, cu participarea I.P.J. Vâlcea, I.J.J. Vâlcea, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură – Filiala Regională Oltenia, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Vâlcea, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea. În perioada analizată au fost înregistrate 18 dosare penale care priveau infracţiuni în domeniul piscicol. În trim. 1/2019 au fost sesizate 9 infracţiuni privind regimul armelor şi muniţiilor, 5 infracţiuni la Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului şi 9 infracţiuni la regimul materialelor explozive. în cadrul dosarelor penale întocmite au fost ridicate în vederea confiscării 35 arme de foc şi 94 cartuşe. În trim. 1/2019 au fost anulate 50 (+33) permise de armă. Efectivele Poliţiei Rutiere s-au confruntat cu o situaţie operativă dinamică, complexă, determinată atât de gradul ridicat de uzură a drumurilor, creşterea continuă a parcului auto, a numărului posesorilor de permise de conducere, cât şi a gradului ridicat de indisciplină în rândul participanţilor la trafic. În realizarea dispozitivului de poliţie rutieră s-a luat în calcul atât zonele în care au loc cele mai multe evenimente rutiere grave, precum şi intervalul orar în care au loc acestea. Totodată s-a urmărit şi sancţionarea cu fermitate a încălcărilor normelor rutiere care reprezintă principalele cauze generatoare de accidente. Conform situaţiilor statistice, pe linie rutieră au fost aplicate 10408 sancţiuni contravenţionale. În primele 3 luni 2019 principalele cauze de producere a accidentelor rutiere au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum, cauză care a generat producerea a 20 de accidente rutiere, soldate cu 3 morţi, 6 răniţi grav şi 30 răniţi uşor; neacordare prioritate pietoni, cauză care generat producerea a 19 accidente rutiere, soldate cu 1 mort, 4 răniţi grav şi 15 răniţi uşor; neacordare prioritate vehicule, cauză care a generat 14 accidente rutiere, soldate cu 6 răniţi grav şi 15 răniţi uşor; abateri biciclişti, cauză care a generat producerea a 13 accidente, soldate cu 2 răniţi grav şi 11 răniţi uşor; nerespectare distanţă între vehicule, cauză care generat producerea a 13 accidente rutiere, soldate cu 1 rănit grav şi 23 de răniţi uşor.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.