Cheltuieli ilegale de 600 milioane de lei vechi pentru investiții care nu fac parte din… patrimoniul Primăriei Ștefănești

0
82

 

În urma unui control la Primăria comunei Ștefănești, condusă de Alexandru Uță, inspectorii Curții de Conturi au descoperit că entitatea a efectuat în anul 2017 cheltuieli ilegale de investiții de 600 milioane de lei vechi pentru obiective care nu fac parte din patrimoniul public sau privat al Primăriei Ștefănești. În anul 2017, la nivelul Școlii Gimnaziale „Teodor Bălășel” Ștefănești, au fost angajate, ordonanțate si plătite cheltuieli de protocol, fără prevederi bugetare și fără legătură cu activitatea instituției. Entitatea a efectuat plăți pentru decontarea transportului efectuat de angajații Primăriei Ștefănești cu autoturismele proprii în interes de serviciu pentru distanțe mai mari decât cele pentru care s-a aprobat și efectuat deplasarea. La nivelul Școlii Gimnaziale „Teodor Bălășel” Ștefănești, au fost angajate, ordonanțate si plătite bunuri nelivrate în valoare de 6 mii lei. Entitatea a efectuat cheltuieli cu combustibilul pentru microbuzele școlare fără documente justificative cu privire la scopul pentru care au fost realizate cursele sau persoanele transportate. În anul 2017, la nivelul Primăriei Ștefănești s-a plătit din bugetul local o amenda contravențională, fără a se recupera de la persoanele vinovate contravaloarea acesteia. La nivelul Școlii Gimnaziale „Teodor Bălășel” Ștefănești, operațiunea de inventariere a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii s-a efectuat cu nerespectarea, în totalitate, a prevederilor legale, și anume: decizia de numire a comisiei de inventariere nu conține toate elementele prevăzute de legislația în vigoare (modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizată, gestiunea supusă inventarierii, data de începere şi de terminare a operațiunilor);  inventarierea nu s-a făcut pe locuri de depozitare, pe gestiuni şi pe categorii de bunuri; listele de inventariere nu sunt semnate de gestionari; nu s-a întocmit procesul verbal de valorificare a rezultatelor inventarierii. În anul 2017, la nivelul Primăriei Ștefănești s-au plătit servicii pentru care nu s-a putut face dovada prestării efective a acestora. Primăria a efectuat plăți în sumă totală de 16 mii lei pentru lucrări neexecutate, la care se adaugă accesorii în sumă de 2 mii lei. De asemenea, entitatea a achitat unui furnizor, în avans, suma de 6 mii lei care nu a fost justificată cu bunuri, servicii sau lucrări și nici nu a fost recuperată până la sfârșitul anului 2017.

Participațiile deținute de Primăria Ștefănești la patrimoniul a 3  asociații nu erau înregistrate în contabilitate

La nivelul școlii Gimnaziale „Teodor Bălășel” Ștefănești nu au fost constituite și înregistrate provizioane pentru cheltuieli de natura drepturilor salariale, rezultate din aplicarea Legii nr. 85/2016 și a hotărârilor judecătorești rămase definitive, deși instituția datorează drepturi salariale, care trebuie plătite angajaților în perioada 2018 – 2020, în valoare de 105 mii lei. Înregistrarea eronată în cheltuielile perioadei, la Școala Gimnazială „Teodor Bălășel” Ștefănești, a unor obiecte de inventar, achiziționate în anul 2017. S-a constatat faptul că participațiile deținute de Primăria Ștefănești la patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitara APA Vâlcea, la Asociația de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubrizare a Localităților din județul Vâlcea, precum și cele deținute la Asociația GAL Ținutul Vinului nu sunt înregistrate în contabilitate. Entitatea a achiziționat mijloace fixe pe care le-a înregistrat în categoria obiectelor de inventar, precum și obiecte de inventar pe care le-a înregistrat în categoria materialelor consumabile. Nu s-a organizat auditul public intern în conformitate cu prevederile Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, deși entitatea auditată a efectuat plăți în anul 2017 care au depășit pragul de 100 mii euro. Controlul intern managerial nu a fost organizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, deoarece: nu a fost elaborat Programul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial; deși au fost elaborate câteva proceduri operaționale acestea nu au fost aduse la cunoștința persoanelor implicate în aplicarea acestora; procesul de management al riscului nu se efectuează; nu a fost întocmită Situaţia centralizatoare privind stadiul implementării şi dezvoltării sistemului de control intern managerial; nu s-a elaborat Raportul asupra sistemului de control intern managerial la data de 31 decembrie; fișele posturilor nu sunt actualizate. La nivelul Școlii Gimnaziale „Teodor Bălășel” Ștefănești activitatea de control financiar preventiv s-a desfășurat cu nerespectarea în totalitate a prevederilor legale și anume: în primele 6 luni ale anului 2017 nu a fost exercitat CFP, nefiind desemnată o persoană responsabilă cu această activitate; începând cu luna iulie 2017, administratorul financiar a fost desemnat prin decizie emisă de ordonatorul terțiar de credite să exercite controlul financiar preventiv, nefiind asigurată separarea atribuțiilor între emitentul documentelor și persoana care aplică viza; viza CFP nu a fost aplicată pe toate documentele prevăzute de lege (angajamente legale, ordonanțări la plată, facturi, contracte). Deși prin Hotărârea a Consiliului Local a fost stabilită taxa pentru eliberarea/ vizarea anuală a autorizației privind desfășurarea de activități de alimentație publică, iar pe teritoriul localității au fost identificate 3 persoane juridice care desfășoară astfel de activități de alimentație publică, la nivelul Primăriei Ștefănești nu au fost eliberate autorizații și nici nu a fost încasată această taxă.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.