Conservatorii mai rămân niţel la guvernare

0
67

Conservatorii mai rămân niţel la guvernare
 
Preşedintele PC Vâlcea îi face „ochi dulci“ lui Adrian Năstase
 
Partidul Conservator ar putea ieşi de la guvernare după publicarea raportului de ţară din luna mai a acestui an. Cel puţin aceasta este părerea preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu. Pe acelaşi scenariu, liberalul mai crede că tot la acel moment Adrian Năstase, urmat de circa 17 deputaţi fideli din cadrul PSD, va intra în PC. În acelaşi timp, liderul PC Vâlcea, Dumitru Buşe, spune că nu se poate vorbi de un asemenea scenariu.
 
„Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, s-a făcut o discuţie între Voiculescu şi Năstase: stai dumneata în PSD, îţi faci o platformă, se face o consultare cu membrii de partid – probabil la nivel naţional şi apoi mergi la PC, care va face de la 2% probabil 5% şi va intra în Parlament”, a comentat Emilian Frâncu în faţa jurnaliştilor vâlceni. Frâncu a ţinut să precizeze că scenariul prezentat mai sus se bazează doar pe o opinie personală.
Liderul PC Vâlcea contrazice teoria liberalului. Dumitru Buşe spune că PC nu va ieşi de la guvernare, întrucât acest fapt nu ar servi interesele României. Doar în cazul în care partenerii de guvernare vor dori expres acest lucru, conservatorii s-ar putea retrage. Buşe nu a negat că l-ar dori în partid pe Adrian Năstase. El a lăsat să se înţeleagă că discuţiile pe această temă nu sunt abandonate.  „Raportul de ţară de la sfârşitul lunii mai nu este unul edificator; acesta ne trimite la raportul de ţară din luna noiembrie, cel mai probabil cu cartonaşe galbene. PC nu va ieşi de la guvernare decât dacă nu vom fi doriţi. Dar nu cred că este cazul, pentru că nu suntem în piaţă. Cine nu va înţelege acest lucru, îşi asumă răspunderea pentru ceea ce se va întâmpla în legătură cu integrarea României în UE”, spune preşedintele PC, Dumitru Buşe.
• Octavian HERŢA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.