În cursul anului 2019, buget record de 4,4 milioane euro la Primăria comunei Bujoreni

0
70

 

Consiliul local al comunei Bujoreni a aprobat proiectul de buget local pe anul 2019 la nivelul record de 20,7 milioane de lei (4,4 milioane de euro). Încă de la sfârșitul anului trecut și până în anul 2024, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, implementează proiectul „Modernizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Bujoreni”. Proiectul are ca scop creșterea gradului de răspuns la solicitări și a calității intervențiilor în cazul situațiilor de urgență prin dotare cu un utilaj multifuncțional, cu o viteză de deplasare mare capabil să îndeplinească cele mai variate sarcini în cazul situatiilor de urgență, respectiv: săpare, încărcare, tractare, degajarea terenului, construirea de perimetre de protecție. Valoarea totală a proiectului este de 87.822 euro. La inițiativa primarului Gheorghe Gîngu, Consiliul Local a aprobat anul trecut alocarea sumei totale de 20.000 lei către parohiile Sfinții Voievozi Bogdănești I (10.000 lei) și cea din Bujoreni (tot 10.000 lei). În luna februarie, primarul Gheorghe Gîngu a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței Lunca, ce va fi finanțat cu fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de circa 330.000 euro. Tot primarul Gheorghe Gîngu a anunțat că s-au făcut primii pași pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în comuna pe care o conduce. Edilul a semnat certificatul de urbanism, fiind incluse în acest proiect toate cele șapte sate componente ale comunei. Prin Hotărârea nr. 101/2018, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat obiectul de investiţii lucrări de reparaţii şi impermeabilizarea străzilor de interes local comunal Bujoreni, însumând în total 2,2 km şi pe o lăţime de 4 metri. Sistemul rutier nou va avea următoarele straturi: strat de uzură (covor asfaltic) de 6 cm grosime; strat reprofilat de fundaţie de 10 cm grosime din balast conform STAS 6400/84. Valoarea totală a lucrărilor de investiţii este de 795.000 lei. Amplasamentul lucrării se situează in intravilanul comunei Bujoreni, toata suprafaţa facand parte din domeniul public al comunei, nefiind nevoie de exproprieri pentru realizarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.