Intr-un interviu, primarul comunei Barbatesti, Constantin Banacu, a declarat: „PSD a obţinut la Bărbăteşti peste 50% la alegerile europarlamentare, oamenii au votat cu PSD fără să mă duc la poartă să îi rog, au votat din conştiinţă şi din respect faţă de mine, primarul lor. Din punctul meu de vedere a fost un vot împotriva lui Dragnea, omul prezenta un pericol pentru alţii şi cred că trebuia să se retragă mai demult. I-au fabricat dosare, ca şi lui Ponta, doar ca să îi îndepărteze. Dacă se retrăgea, nu ar mai fi ajuns la puşcărie şi nici noi nu am mai fi pierdut alegerile. Nu ştiu pe ce a mizat, pe cine s-a bazat, dar este păcat că se întâmplă aceste lucruri în România. Vinovaţi sunt toţi membrii CEX pentru că s-au temut de el şi nu au avut o poziţie fermă în a-i spune varianta cea mai bună. Trebuia tras pe linie moartă în partid, rămânea preşedinte la Camera Deputaţilor şi nu se mai întâmpla nimic. Lumea nu a votat împotriva PSD-ului care le-a făcut de toate, le-a mărit pensiile, salariile, a votat împotriva lui Dragnea. PSD-ul nu moare, românii nu au treabă cu noi ca partid, aveau cu Dragnea. PSD-ul va renaşte şi important este să păstrăm guvernarea. Respectăm votul, îi felicitam pe câştigători şi mergem înainte. Noi, primarii, ne vedem de treabă, indiferent de culoarea politică. Ei nu înţeleg un lucru pe care îl voi spune şi zilele acestea: noi fără ei suntem tot noi, ei fără noi sunt un nimic, sunt zero. Pe noi ne votează lumea pentru ceea ce facem, pe ei îi votează datorită nouă. Lucrul acesta nu este înţeles de foarte mulţi. Nu ar fi oportună, pentru că se vor pierde proiectele începute. Sperăm să nu pice Guvernul, că ne vom lua adio de la alimentarea cu gaze naturale, se vor încălzi oamenii la lumânare, toţi cei care au sperat. Dacă se schimbă Guvernul, cei care vor veni vor avea alte idei, ca şi noi am venit cu altele, este normal. Intenţiile nu cred că sunt bune. Nu spun că a fost un Guvern perfect, PSD-ul avea oameni foarte inteligenţi, dar avea şi oameni mai puţin pregătiţi. Eu mă aşteptam să avem o guvernare de succes, lumea să fie mulţumită, totul să meargă bine, să aibă toată lumea salarii bune, pensii şi un trai mai bun.” – a precizat primarul Banacu pentru publicatia locala Impact Real.
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...