Recent, Consiliul Local al comunei Stroești a aprobat alocarea sumei de 100 milioane de lei vechi din bugetul local pentru realizarea Monumentului Eroilor din satul Dianu. În luna februarie, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a finalizat lucrările de modernizare a Şcolii cu clasele I-IV din satul Cireşu, un proiect în valoare de circa 120.000 euro: „Proiectul a fost realizat cu fonduri guvernamentale, printr-un program special care a susţinut dezvoltarea şi optimizarea infrastructurii şcolare. A fost o măsură foarte bună, prin care am reuşit să modernizăm instituţiile de învăţământ din localitate şi să le autorizăm din punct de vedere sanitar. Am reabilitat toate clasele din clădire, constând în schimbarea tocăriei, montarea de linoleum în toate clasele, amenajarea unui grup sanitar în interior, schimbarea acoperişului, etc.” În acest an, primarul Toma Ciolacu va asfalta două ulițe pe o distanță de aproape 1 km: Puiului (în lungime de 650 de metri, din satul Dianu) și ulița Găneștilor (pe o distanță de 350 de metri: „În funcție de banii pe care îi vom avea în buget avem în vedere încă 5 kilometri de ulițe, dar și modernizarea centrului civic. De asemenea, dacă nu am obținut finanțare pentru reabilitarea căminului cultural din satul Stroești, ne vom ocupa și de acesta și se va executa o reabilitare exterioară. Pentru căminul cultural din satul Pojogi așteptăm liniile de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală, prin care să putem accesa un proiect pentru reabilitarea și modernizarea acestuia”. La sfârşitul anului trecut, primarul comunei Stroeşti a finalizat obiectivul de investiţii la staţia de pompare şi alimentare cu apă din satul Dianu: „Proiectul s-a realizat cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării. Satul Dianu rămăsese singurul sat din localitate care nu avea un sistem de alimentare cu apă performant. Cu această ultimă investiţie, toată lumea din comuna Stroeşti beneficiază acum de apă curentă. Spun acest lucru fiindcă nu s-au racordat toate gospodăriile la sistemul de apă, dar, în viitor, cu siguranţă,toate gospodăriile vor avea apă la robinet”.