Pe 26 mai 2019, uniți votăm candidații PSD la europarlamentare!
#PartidulSocialDemocrat și #PartidulEcologist Român, o echipă unită și o colaborare excelentă, în județul Vâlcea!
Cele două formațiuni politice și-au unit forțele pe plan politic și administrativ, încă din anul 2016. Pe parcursul acestor trei ani de colaborare s-au realizat foarte multe proiecte notabile pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea și localităților din județ.
Colaborarea dintre președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu și primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, este una benefică pentru comunitățile ce le reprezintă.
Astăzi, ne putem mândri cu cel mai frumos și curat oraș din România și cu cel mai frumos județ din România, Vâlcea.
Pentru că suntem în plină campanie pentru #alegerileEuroparlamentare din data de #26mai2019, PSD este susținut de PER, la nivel local și județean.
Cetățenii sunt prioritatea noastră și am arătat prin ceea ce facem că lucram în folosul lor.
Suntem o echipă care își respectă cuvântul și își duce la îndeplinire promisiunile.
Oamenii văd realizările echipei noastre și duminică, în ziua votului vor fi alături de #echipaPSD.
Eugen Neata, deputat PSD de Valcea