Primarul comunei Popeşti, Aurora Măgura, va moderniza dispensarul uman din localitate

0
66

 

Un alt proiect important al primarului comunei Popeşti, Aurora Măgura, şi pentru care primăria a solicitat finanţare, este modernizarea dispensarului uman din localitate, proiect pentru care Guvernul a alocat circa 150.000 euro: „Dispensarul va fi reabilitat și modernizat, vor fi lucrări la acoperiș, tencuieli, dotări cu aparatură și mobilier adecvat acestei activități a dispensarului uman din comuna Popeşti. E vorba de dispensarul construit în urmă cu 50 de ani şi care, până în prezent nu a mai fost vreodată reabilitat. Condiţiile pentru personalul medical şi pentru pacienţi sunt improprii şi ne-am dorit foarte mult reabilitarea clădirii”. Primarul din Popeşti dă asigurări că în această primăvară vor începe lucrările de introducere a sistemului de canalizare, un proiect în valoare de 2 milioane de euro şi care cuprinde o reţea de 25 de km în satele Popeşti, Meieni, Dăeşti şi Curtea, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Încă de anul trecut, ABA Olt a început lucrările de regularizare a pârâului Luncavăţ, în zona Bătoaia, care a fost afectată grav de ploile torenţiale din vara anului 2018. „În Bătoaia, s-a surpat malul, iar una dintre case chiar a fost foarte afectată, având pereţii crăpaţi. Odată cu terminarea lucrării, nu vom mai avea probleme atunci când pârâul va curge învolburat, iar familiile nu vor mai trăi cu gândul că pot rămâne pe drumuri. Aceasta nu este singura zonă cu probleme, dar am primit asigurări de la Consiliul Judeţean şi ABA Olt că vom fi ajutaţi în continuare. Mai avem două alunecări mari, unde locuiesc mult mai multe familii. Acolo, există şi riscul ca stâlpii de electricitate să se prăbuşească şi să lase în beznă sute de locuitori”, a spus primarul Aurora Măgura. Un alt proiect prin PNDL este „Modernizare Școala gimnazială Urși – Popești, comuna Popești, județul Vâlcea” (1,02 milioane de lei). În 2017, primarul din Popeşti a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale 10 proiecte care privesc modernizarea și dotarea dispensarului medical, reabilitarea, modernizarea și dotarea celor două cămine culturale, asfaltarea unui drum de 10 kilometri, canalizare în satele Meieni, Popeşti, Dăești și Curtea, modernizarea celor trei școli, precum și un teren de fotbal la școala din satul Dăești. Primarul Aurora Măgura a semnat în luna martie 2018 la Ministerul Dezvoltării contractul de finanţare pentru modernizarea şcolii gimnaziale și construirea unei săli de sport în satul Dăeşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.