Tentativă eşuată de demitere a viceprimarului din Drăgăşani

0
81

Tentativă eşuată de demitere a viceprimarului din Drăgăşani

La ultima şedinţă a Consiliului local din Drăgăşani, consilierii PNL şi PD-L au pus la cale demiterea viceprimarului PSD, Mihai Bolocan. În şedinţa de joi, unul dintre „votanţi” s-a răzgândit, astfel că, după votul secret, „aliaţii” au avut surpriza să constate că „afacerea” nu le-a ieşit aşa cum îşi planificaseră.

Liberalul care s-a exprimat împotriva schimbării lui Bolocan era, se pare, nemulţumit de faptul că PDL voia să pună un viceprimar la Drăgăşani. „Puciul”, numit de protagonişti „şedinţă extraordinară” a reuşit doar pentru câteva minute, până la votarea următorului punct de pe ordinea de zi, care viza alegerea noului viceprimar. Dacă la primul punct, privind schimbarea din funcţie, au fost înregistrate 10 voturi pentru (6 PNL şi 4 PD-L), 9 (PSD) împotrivă şi o abţinere.

La al doilea punct, votul lui Mihai Bolocan a contat, culmea, foarte mult în înregistrarea „scorului final” al meciului politic dintre cele două tabere. Au existat două propuneri – una din partea PD-L cu susţinerea PNL – în persoana învăţătorului Burlan de la Şcoala Tudor Vladimirescu, iar din partea PSD – fostul viceprimar. În „primul tur” a existat balotaj – 9 la 9 şi un vot nul, iar în turul II, Bolocan a câştigat cu 10 la 8 şi acelaşi vot nul. „Am demontat punct cu punct acuzaţiile care mi s-au adus”, a declarat Mihai Bolocan.

Una dintre ăroblemele ridicate în consiliu a vizat deşeurile toxice depozitate la groapa de gunoi, care nu mai era în administrarea Primăriei, tăierea haotică a unor arbori, catalogaţi de vice drept „nişte copaci bătrâni, care au fost înlocuiţi cu tui”, dar şi investiţiile în şcoli. Toate acestea au contat însă prea puţin, gurile rele din Drăgăşani afirmând că pedeliştii au încheiat un protocol înainte de turul doi al alegerilor locale cu PSD-ul, prin care urma ca postul de viceprimar al Drăgăşaniului să le revină portocaliilor, supăraţi că pesediştii nu s-au ţinut apoi de cuvânt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.