PELERINAJUL DE FLORII ÎN MUNICIPIUL RÂMNICU-VÂLCEA

0
89

„Când purtăm ramuri de salcie, flori și lumânări în mână, în procesiune, noi purtăm, de fapt, simbolul sufletului nostru luminat de credință și de fapte bune și ne gândim adesea că suntem trecători prin această lume”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cu prilejul pelerinajului de Florii, care a avut loc sâmbătă, 20 aprilie, în municipiul Râmnicu-Vâlcea. La procesiunea de pe străzile importante ale municipiului au participat reprezentanți ai autorităților de stat, centrale și locale, clerici, monahi, monahii și credincioși de la parohiile și mănăstirile din cuprinsul Protopopiatelor Râmnicu-Vâlcea și Călimănești.

Numeroși credincioși vâlceni au participat la tradiționalul pelerinaj de Florii din ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Procesiunea a început de la Biserica Înălțarea Domnului – Ostroveni, unde un sobor de preoți și diaconi au săvârșit slujbei Vecerniei unită cu Litia. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a binecuvântat ramurile de salcie și finic, pe care ierarhul, preoții, monahii, monahiile și pelerinii le-au purtat în timpul procesiunii.

„În Duminica Floriilor și la procesiunea din Sâmbăta lui Lazăr purtăm cu noi în această trecere, în acest pelerinaj, ramuri de salcie și flori în mână, semne ale biruinței asupra ispitelor, ce vin din biruința lui Hristos asupra morții lui Lazăr, înviat a patra zi, și din biruința lui Hristos asupra propriei Sale morți. Când purtăm ramuri de salcie, flori și lumânări în mână, în procesiune, noi purtăm, de fapt, simbolul sufletului nostru luminat de credință și de fapte bune și ne gândim adesea că suntem trecători prin această lume. Pelerinajul de Florii este, de fapt, o adeverire a biruinței lui Hristos asupra păcatului, asupra morții și asupra iadului, prin Învierea Sa proprie din morți”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie în cuvântul închinat prăznuirii Intrării Domnului în Ierusalim, intitulat „Pelerinajul de Florii – drumul nostru către Împărăția lui Dumnezeu”.

În sunetul clopotelor, de toacă și al cântărilor bisericești, participanții la pelerinajul de Florii au vestit tuturor din împrejurimi că trebuie să se pregătească pentru a întâmpina în oraş, în case şi în suflete pe Mântuitorul Iisus Hristos, precum s-a întâmplat odinioară în Ierusalim. Alaiul procesiunii a fost deschis de toacă, urmată de Sfânta Cruce, ripidele și steagurile bisericești, soborul diaconilor ce tămâiau cu cădelni­țe, icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, purtată de preoți și însoțită de maici care aveau cățui în mâini.

Alaiul procesiunii a fost condus de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, fiind însoțit de reprezentanți ai autorităților locale, preoți consilieri eparhiali și mulțimea pelerinilor. De buna organizare a pelerinajului s-au ocupat părinții protoierei Nicolae Proteasa, al Protopopiatului Râmnicu-Vâlcea, și Nicolae Laurențiu Ceaușu, al Protopopiatului Călimănești.

De la Biserica Înălțarea Domnului – Ostroveni, procesiunea s-a desfășurat pe următorul traseu: bd. Tineretului – str. Luceafărului –str. Dacia (cu oprire la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul) – bd. Calea lui Traian (cu oprire la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva și Biserica Toți Sfinții) – Aleea Castanilor – str. Carol I – Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

La finalul procesiunii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârșit rânduiala sfințirii icoanelor praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, prin stropire cu apă sfințită, și a rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor.

În continuare, Chiriarhul Râmnicului a rostit cuvântul de învățătură, în care a explicat că învierea lui Lazăr din Betania prevestește Învierea Domnului, ca de altfel și învierea cea de obște a tuturor oamenilor la cea de-a doua venire a Mântuitorului Hristos, fapte arătate în însuși troparul Sâmbetei lui Lazăr și praznicului Intrării Domnului în Ierusalim.

Pelerinajul, a reliefat Chiriarhul Râmnicului, amintește de peregrinajul Fiului lui Dumnezeu pe pământ.

„Am participat împreună la pelerinajul de Florii, care a devenit o constantă în Arhiepiscopia Râmnicului și o tradiție, în același timp, pelerinaj care ne amintește de activitatea de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul Hristos, în cei trei ani și jumătate. În acest timp, Fiul lui Dumnezeu a fost pelerin pe pământ, învățând poporul și pe ucenicii Săi Evanghelia pe care a primit-o de la Tatăl. Domnul Iisus Hristos ne-a arătat calea pe care trebuie să o urmăm și a vindecat pe care erau în neputințe sufletești și trupești”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În continuare, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a vorbit despre istoria pelerinajului și a reliefat însemnătatea acestuia.

„Pelerinajul în Biserica Ortodoxă este foarte vechi. După acești trei și jumătate în care Mântuitorul a peregrinat pe pământul Țării sfinte, Apostolii au mers în toate locurile pământului, vestind Evanghelia și botezând pe cei care îmbrățișau credința în Sfânta Treime. Exista această convingere, mai ales în primele veacuri, că toți cei care participă la un pelerinaj primesc de la Dumnezeu iertarea păcatelor lor. Însă, pelerinajul nu este propriu numai Noului Testament, pentru că vedem în Vechiul Testament cum Avraam a lăsat casa părinților săi, Urul din Caldeea, și vine în Canaan, pământul făgăduit lui de Dumnezeu. Moise, de asemenea, a făcut un pelerinaj din Egipt către Canaan, acest pelerinaj fiind legat de sărbătoarea cea mare a lor, care se numește «pace» și care traduce cuvântul «Paște», întrucât a fost o trecere de la robie către libertate, de la pământul în care au trudit pentru alții la pământul făgăduinței. De altfel, aceeași însemnătate o are și cuvântul «Paște» pentru creștini, deoarece noi serbăm trecerea de la moarte la viață, scăparea din robia morții și îmbrățișarea, prin Învierea Mântuitorului nostru Hristos, a învierii celei de obște, precum arată și troparul acestei sărbători”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

La finalul pelerinajului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulțumit tuturor celor care au contribuit la desfășurarea pelerinajului de Florii. Din acest an, la marile sărbători, fiecare instituție a județului va primi din partea Arhiepiscopiei Râmnicului icoana sărbătorii. În acest an, icoana praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, care a fost sfințită la finalul evenimentului, a fost dăruită Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea. Pelerinii au primit din partea Arhiepiscopiei Râmnicului iconițe ale praznicului Intrării Domnului în Ierusalim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.