Primăria Ramnicu Valcea vrea să amenajeze cu dale elastice încă trei treceri de cale ferată din municipiu

0
66

 

După ce în luna mai a anului trecut, Municipalitatea Râmnicului a finalizat amenajarea cu dale elastice a trecerii la nivel de cale ferată de pe str. Gib Mihăescu – înregistrându-se, imediat, un confort mult îmbunătăţit atât al autovehiculelor, cât şi al pietonilor care trec prin zonă, precum şi o reducere substanţială a poluării sonore – alte trei traversări de cale ferată vor fi modernizate în cursul lui 2019 în acelaşi fel. Este vorba de trecerile de pe str. Mihai Eminescu, de pe bd. Nicolae Bălcescu şi de pe strada Copăcelu – DN67, în vecinătatea intersecţiei cu str. Depozitelor. Până la termenul final din 4 aprilie, la licitaţia de proiectare şi execuţie pentru fiecare dintre aceste investiţii fuseseră depuse câte două oferte, ce urmează să fie analizate în perioada următoare. Conform modelului de contract, durata de realizare a proiectului este de 30 de zile, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 45 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.