A IX-a ediţie a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania

0
97

Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic, a găzduit duminică,  31 martie, Colocviul „Scriitorul, teologul, ierarhul Bartolomeu Valeriu Anania – o prezență mereu necesară”, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania.

În deschiderea manifestărilor, părintele consilier Ștefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cuvânt ce a arătat că „Mitropolitul Bartolomeu a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani, un academician de înaltă ţinută, dar şi un vlădică preocupat permanent de desăvârşirea sa şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu.

Viața Mitropolitului Bartolomeu este fără nicio exagerare un model paideic pentru fiecare dintre noi, o scară de suire spre Împărăția lui Dumnezeu, o chemare ca și noi cei de astăzi să propovăduim fără niciun preget Adevărul, adică pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru că a avut o credinţă în Dumnezeu impresionantă, o cultură imensă, o putere de a sluji neamul şi Biserica chiar cu prețul jertfirii sale. A luptat întreaga viaţă pentru Adevăr şi libertate. Vocea lui, pe care de nenumărate ori am auzit-o în Sfântul Sinod, apărând o idee, sau în predici, explicând Cuvântul lui Dumnezeu, nu o putem uita niciodată, pentru că Vlădica Bartolomeu a fost un om care a ştiut ce înseamnă să fii român şi peste toate să fii vestitor al Cuvântului dumnezeiesc. În tot ceea ce a făcut, a scris sau a rostit Mitropolitul Bartolomeu vedem voia lui Dumnezeu şi dragostea lui faţă de neamul său”.

În continuarea evenimentului cultural moderat de domnul prof. dr. Ioan St. Lazăr au fost susținute comunicările:

  • Drd. Dragoș Ursu, Muzeul Unirii din Alba Iulia, „Bartolomeu Valeriu Anania în dosarele Securității”;
  • Pr. Dumitru Marcel Andreica, „Mitropolitul Bartolomeu și promovarea tinerilor”;
  • Prof. univ. dr. Doina Modola, Universitatea Babeș-Bolyai, „Valențe artistice în dramaturgia lui Valeriu Anania”;
  • Prof. dr. Nicoleta Pălimaru, „Iubirea peste Thanatos în poezia lui Valeriu Anania”;
  • Arhim. Drd. Andrei Coroian, „Citirea cu folos a Sfintei Scripturi diortosite de Mitropolitul Bartolomeu”;
  • Prof. dr. Ioan St. Lazăr, „Treptele tălmăcirii Bibliei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.