Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că va trimite Corpul de Control la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, fiind nemulţumită de felul în care această instituţie a tratat cazul băieţelului de un an şi o lună care la începutul lunii ianuarie a ajuns în moarte cerebrală la Bucureşti după ce a fost internat o zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
„Corpul de Control urmează să vină la Direcţia de Sănătate Publică pentru că din punctul meu de vedere şi în calitate de ministru, şi în calitate de om, şi în calitate de mamă au existat inadvertenţe între ceea ce am primit din spital ca foi de observaţie şi documente, pentru că am dreptul să le văd, şi ceea ce am primit de la Direcţia de Sănătate Publică. Adică aşa, ceva foarte soft, nu s-a întâmplat nimic… A, s-a întâmplat, dar trece… Asta e. Nu, nu pot să fiu de acord cu asta. Deci, Corpul de Control acolo va merge”, a precizat Sorina Pintea, conform jurnalul.antena3.ro
Ministrul a subliniat că acest caz este unul dintre motivele pentru care a venit în vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, din punctul ei de vedere ancheta pentru clarificarea împrejurărilor care au dus în final la moartea copilului nefiind încă încheiată.
„Am venit pentru că aici a fost un incident mai ciudat, un incident pe care nu ni l-am dorit. Au fost momente în care am discutat cu preşedintele (Consiliului Judeţean Vâlcea, n.r.) şi eram puţin revoltaţi amândoi. Facem eforturi Consiliul Judeţean, Guvernul României să pregătim sistemul medical pentru a face bine şi totuşi se mai întâmplă anumite lucruri. De aceea vom discuta despre ceea ce înseamnă calitatea actului medical, care nu e neapărat ceea ce face medicul punctual pentru tine, ci ceea ce face întreaga echipă, modul în care abordezi pacientul, modul în care abordezi problema fiecăruia. În mod normal, noi nu tratăm boli, noi tratăm pacienţi şi atunci cred că a devenit responsabilitatea mea, în calitate de ministru, dar şi în calitate de mamă, de a veni mai des şi de a fi zid, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, împotriva lucrurilor neplăcute care se întâmplă. Până la urmă, noi ne facem datoria – autoritatea centrală, autoritatea locală, managementul -, dar vrem feedback. Vrem să vedem pacienţi mulţumiţi’, a afirmat Pintea.