La propunerea primarului din Vaideeni, Daniel Băluţă, Consiliul Local al comunei Vaideeni a aprobat la finele anului trecut devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Lucrări de refacere a drumului comunal DC 136, sat Cerna din Comuna Vaideeni, Judeţul Vâlcea”, la valoarea de 1,96 milioane de lei cu TVA (417.000 euro). Tot Consiliul Local al comunei Vaideeni a mai aprobat anul trecut indicatorii tehnico-economici şi devizul general privind aprobarea necesităţii şi oportunităţii realizării investiţiei „Reabilitare şi modernizare drumuri de interes local, comuna Vaideeni, sat Vaideeni – Găbreni, spre Crucea de Piatră, Dealul Urşani, Padeş şi Floreşti” pentru obiectivele următoare: Găbreni, Lazuri. Ciocioi, Padeş, Hanci, Popeşti, Atârnaţi, Afânata, Băduleşti, Funduri, De la Roşianu, Priporu Roşu, Dispensarului, Nisipi, Tantilica şi Spre Tărtăreanu. S-a mai decis includerea în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, a lucrărilor de modernizare şi reabilitare a drumurilor respective, precum şi valoarea totală de 13.067.539 lei cu TVA cu o contribuţie proprie în valoare de 637.679 lei cu TVA. Necesitatea realizării investiţiilor cuprinse în proiect rezultă din faptul că dezvoltarea economică-socială durabilă a spaţiului rural este condiţionată de îmbunătăţirea infrastructurii rurale şi în mod special a infrastructurii de social-culturală şi turistică. În perioada imediat următoare, Şcoala veche din Vaideeni va fi reabilitată în urma unui proiect cu fonduri europene, primăria semnând recent ordinul de începere al lucrărilor. „Avem investiţii importante, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, bani veniţi de la Guvern. Pe lângă proiectele prin PNDL-2 mai avem modernizarea şcolii vechi, un proiect iniţiat pe măsura 7.2 şi mai avem pe calamităţi, în urma inundaţiilor din 2014, un proiect de amenajare de gabioane. Proiectul are o valoare de aproximativ 400.000 de euro. Mai avem încă două investiţii în licitaţie, un drum finanţat încă din decembrie 2016, dar a durat destul de mult până s-au făcut expertizele şi proiectările. Şi mai există un proiect aprobat, este vorba despre modernizarea Căminului Cultural de la Vaideeni. Totodată, am reuşit achiziţionarea unui utilaj, prin GAL Horezu”.