Primarul din Slătioara a găsit o soluție provizorie pentru familiile care au rămas izolate în urma alunecării de teren de pe drumul DC 137

0
72

 

La sfârșitul lunii ianuarie, o alunecare de teren s-a produs între localitățile Slătioara și Vaideeni, pe drumul comunal 137, care leagă cele două comune, din cauza unor ape subterane care au provocat prăbuşirea platformei drumului cu până la 3 metri adâncime pe o porţiune de 80 de metri lungime. „Am reuşit în timp record să amenajez o variantă de drum ocolitoare pentru cele 50 de familii care rămăseseră izolate, după ce o alunecare de teren blocase total drumul comunal care face legătură cu localitatea Vaideeni. A fost o mobilizare exemplară pentru că aveam 50 de familii care riscau să facă un  ocol de peste 20 de km prin Vaideeni pentru a ajunge în centrul localităţii. Exista un drum în zonă funcţionalitate agricolă dar am venit cu balastări, cu piatră pentru a-i schimba rezistenţa platformei astfel încât să preia tot traficul dintre Vaideeni şi Slătioara. În acest timp am monitorizat alunecarea pentru că avem sub asfaltul prăbuşit conducta de apă”, spune primarul Sorin Romcescu. Potrivit primarului comunei Slătioara, există preocupări pentru dezvoltarea agroturismului în localitate, deoarece zona este pitorească și propice pentru acest segment, iar administrația locală încurajează și stimulează agenții economici în dezvoltarea afacerilor de pe teritoriul comunei. Încă de la sfârşitul anului trecut, primarul Sorin Romcescu a realizat recepţia la proiectul de amenajare spaţii verzi şi alei pietonale din faţa Casei de Cultură „Dinu Săraru” şi s-a finalizat şi proiectul european privind dotarea Casei de Cultură: „Anul acesta, pe 7 septembrie 2019, când vom relua, după 10 ani de pauză, Ziua comunei, vom inaugura oficial şi Casa de Cultură. Până atunci însă, vom organiza evenimente culturale, dar probabil o inaugurare oficială va avea loc cu ocazia împlinirii a 511 ani de atestare documentară a localităţii Slătioara”. Se ştie că primarul Sorin Romcescu a obţinut finanţare prin PNDL 2 pentru construirea unui dispensar medical în satul Mogeşti, un proiect în valoare de circa 600.000 de euro. Astfel, noul spaţiu de dispensar construit din temelii va beneficia de o serie de dotări medicale de ultimă generaţie, cu aparatură performanţă: „Centrul medical va fi dotat cu echipamente avansate, capabile să susţină servicii medicale echivalente cu cele din clinicile de la nivelul judeţului. Se va construi din temelii dispensarul şi se va dota cu aparatură de ultimă generaţie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.