Uzinele Sodice Govora

0
94

Uzinele Sodice Govora, curtate de companii din toată lumea

 POLONEZII DE LA CIECH VOR SĂ CUMPERE USG
 
 Lista de aşteptare pentru cumpărarea Uzinelor Sodice Govora creşte. După ucraineni şi indieni, a venit rândul polonezilor de la gigantul industrial CIECH de a face o ofertă pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni de la USG.
În cursul zilei de ieri, o delegaţie a companiei poloneze CIECH a sosit în Râmnicu Vâlcea, pentru a se întâlni cu acţionarii USG, cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, dar şi cu Sindicatul Liber Sodistul. În cursul acestor întâlniri, polonezii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona peste 51% din acţiunile USG. În acest moment, SC CET Govora SA deţine 49,84%, AVAS – 2,6%, restul acţiunilor fiind deţinute de grupul de firme din Timişoara – BegaCom, patronat de fraţii Marius şi Emil Cristescu. Datoriile USG sunt şi ele importante: sute de miliarde de lei, reprezentând datorii istorice pentru utilităţi, vor atârna greu în balanţa negocierilor.
Se pare că negocierile polonezilor cu fraţii Cristescu s-au împotmolit, din cauza pretenţiilor exagerate ale acestora din urmă. Pe de altă parte, cei de la CIECH au vrut să cumpere şi Uzinele Sodice Ocna Mureş.
Polonezii de la CIECH au anunţat că vor să investească în 2 ani nu mai puţin de 30 milioane euro în retehnologizarea USG. Dacă vor reuşi să achiziţioneze USG, polonezii vor deveni nr.2 în Europa în ceea ce priveşte producţia de sodă.
„De departe, polonezii mi s-au părut cei mai serioşi investitori. Vor să investească masiv în USG, lucru de care avem cu toţii nevoie. Totuşi, BegaCom este un jucător care a făcut o investiţie şi vrea să obţină un profit important. Totuşi, nu toţi cei interesaţi de USG vor să plătească o sumă atât de mare. Sperăm ca negocierile cu polonezii să se finalizeze pozitiv. Joi voi avea o întâlnire cu conducerea AVAS, pentru a analiza această situaţie”, a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Buşe, imediat după întâlnirea cu afaceriştii din Varşovia.
• Octavian HERŢA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.