De Ziua Culturii Naționale, marți, 15 ianuarie, poetul Mihai Eminescu a fost omagiat la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Manifestarea duhovnicească și culturală prilejuită de împlinirea a 169 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești a reunit preoți, oameni de cultură, profesori și elevi de la Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea și de la liceele din municipiu.
Părinții Consilieri și părinții profesori ai Seminarului au săvârșit slujba de pomenire a poetului național, la finalul căreia Părintele Consilier Ștefan Zară a citit cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, intitulat „Mihai Eminescu și spiritualitatea satului românesc”:
„Ziua de naştere a celui ce a fost numit, pe drept cuvânt, luceafărul poeziei româneşti este și Ziua Culturii Naționale, ca un prinos de cinstire dăruit poetului nepereche al literaturii române, personalitate emblematică pentru valorile culturii noastre naţionale. Nicio personalitate a culturii româneşti nu a reuşit să exprime mai bine spiritualitatea poporului român şi, de aceea, nu este deloc ușor să vorbești despre această vastă personalitate, cum este cea care a fost pomenită astăzi la Slujba Parastasului, geniu scriitoricesc, mare iubitor de neam și patrie, dar și – în ciuda tuturor celor ce au negat acest lucru – apărător al Ortodoxiei și mereu aplecat asupra valorilor Bisericii noastre.
Declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române anul 2019 ca An omagial al satului românesc, nu trebuie să trecem cu vederea contribuția poetului deplin al culturii române la punerea în forme admirabile de rostire spiritualitatea satului românesc. Fiind un plăsmuitor de rostire românească autentică, în versurile sale nu a descris doar frumusețea locurilor natale, ci, mai mult, a versificat spiritualitatea sufletului românesc, cum nimeni nu a mai făcut-o nici până la el, dar nici după el.
Mihai Eminescu, poetul neamului românesc prin excelență este cel care a pus în versuri ca nimeni altul dorul de absolut și veșnicie, pe care spiritualitatea satului românesc tradițional o sintetiza. Lucian Blaga vorbea, în Spațiul mioritic, despre Ideea Eminescu: «Ea este pentru noi, pentru neamul nostru, o idee forță. Nu știu în ce măsură izbutim să o facem să devină idee forță. Pentru creșterea noastră intelectuală, pentru devenirea noastră spirituală, este o idee esențială», reușind să cristalizeze în slove pline de har veșnicia spiritualității satului românesc. În acest sens, înțelegem deplin cuvintele filosofului român Constantin Noica: «O națiune se poate educa printr-un om: Eminescu»”.
Mesajul de binecuvântarea al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a continuat, arătând că „Mihai Eminescu este, că vrem sau nu, pilonul central al literaturii române și totodată un impresionant apărător al valorilor naționale românești, care a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume, devenind astfel un model veșnic pentru noi, un model mai ales pentru cei care astăzi simțim că ne pierdem identitatea.
Versuind în poeziile sale dorurile sufletului românesc a demonstrat că spiritualitatea românească are nu doar deschidere europeană și universală, ci chiar mai mult către veșnicia iubirii transcendente.
Același gânditor amintit, tatăl ieromonahului Rafail Noica, spunea: «Fiecare cultură are într-un ceas al ei un «om deplin», un arhetip: Homer – Dante -Shakespeare – poate Cervantes – Goethe. La noi, Eminescu. E ceasul unic în care limba nu e încă pe deplin formată, istoria comunității e deschisă, spiritul culturii e încă nedefinit. Acel ceas e irepetabil. Nu vom mai avea un Eminescu, așa cum nici culturile celelalte nu au mai avut un Dante, un Shakespeare, un Goethe»”.
În încheierea cuvântului de binecuvântare, s-a arătat că „Poetul nepereche al literaturii noastre mereu s-a considerat un căutător al lui Dumnezeu, și de vreme ce Îl căuta, cu siguranță, L-a și găsit, căci într-o mărturisire târzie, din ultima perioadă a vieții lui pământești, în bolnița Mănăstirii Neamț, de ziua lui la 8 noiembrie 1886, praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, un duhovnic al acestei mănăstiri a consemnat pe un Ceaslov că Mihai Eminescu a cerut să fie spovedit și împărtășit, și după ce ieromonahul a împlinit acestea, Eminescu i-a sărutat mâna și i-a zis: «Părinte, să mă îngropați la țărmul mării, lângă o mănăstire de maici și să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină». Avem această nădejde sfântă că sufletul lui se mângâie în «Lumina lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte», de care dorim să ne împărtășim cu toții!”.
Pomenire s-a făcut și în fața teiului și a statuii poetului Mihai Eminescu, așezate la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie în incinta Centrului Eparhial. În fața teiului și a statuii poetului, Corul Seminarului Teologic, condus de părintele Siluan-Dumitru Scurtu, a interpretat cântarea Lumină lină ca o împlinire a voinței testamentare a poetului.
Manifestările culturale au continuat la Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic, printr-un moment poetic și coral de excepție susținut de membrii Trupei de Teatru Constantin Popian a Arhiepiscopiei Râmnicului, coordonat de doamna Doina Miclezi, elevele clasei de canto a doamnei profesoare Monica –Valentina Scurtu de la Liceul de Arte Victor Giuleanu, acompaniați la pian de doamna profesoară Galina Nemțeanu, și Corul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae, condus de părintele profesor Siluan-Dumitru Scurtu.
