Pictor de vedete
Artistul vâlcean Cristian Creangă s-a gândit că cea mai sigură cale de a câştiga bani şi de a deveni cunoscut, este aceea de a executa portrete ale unor vedete autohtone. Printre preferaţii lui se numără manelişti cunoscuţi dar şi vedete de televiziune. Nici finanţatorul Stelei, Gigi Becali, nu a scăpat de penelul pictorului.
Pictura, o afacere
Cristian Creangă are 30 de ani şi este din Râmnicu Vâlcea. Pictează din 1996, primele sale tablouri fiind reproduceri după lucrări aparţinând unor mari pictori, ca Rembrandt sau Michelangelo. Este adeptul realismului în artă şi al suporturilor neconvenţionale; el pictează pe scoarţă de copac, piatră, ceramică, dar şi pe pânză. A avut câteva expoziţii de grup în oraşul natal, care au stârnit destule controverse. Printre lucrările expuse de el s-au numărat câteva portrete după figuri cunoscute ale showbiz-ului românesc, cum sunt Andreea Marin sau manelistul Costi Ioniţă.
„Îmi place să pictez vedete, mai ales că aceste lucrări îmi aduc bani. Nu mă interesează ce cred alţii. S-a spus că picturile mele sunt kitschuri. Nu am dat importanţă acestor lucruri. Vreau să merg în continuare pe această linie, pe reproduceri, pentru că din aşa ceva ies bani. Nu-mi place pictura abstractă; consider că ceea ce fac este mai sincer decât lucrările altor pictori. Prefer să câştig bine, pentru că arta este, în fond, o afacere”, spune pictorul. Creangă nu împărtăşeşete viziunea clasică, aceea a pictorului sărac, a cărui operă este recunoscută abia după moartea sa. El vrea să câştige bani din munca sa.
Primul portret realizat după fotografii ale vedetelor a fost cel al Andreei Marin. Pictorul s-a gândit că n-ar fi rău să ajungă în emisiunea „Surprize – surprize” pentru a-i face cadou preferatei sale un portret. Negăsind pe cineva prin care să ajungă în emisiune cu portretul, l-a expus într-o galerie din oraş.
„Îmi place Andreea Marin, îi urmăresc emisiunile. Sper ca într-o bună zi să mă aflu faţă în faţă cu ea pentru a-i oferi portretul”, mărturiseşte artistul.
Becali, printre preferaţii artistului
Dacă în cazul Andreei Marin nu se pune problema unui preţ, altfel stau lucrurile în cazul unor manelişti celebri. Primul portret de manelist realizat de Creangă este cel al lui Costi Ioniţă, pe care-l apreciază pentru muzica sa.
Gândindu-se că n-ar fi rău să scoată nişte bani din acest tip de artă, pictorul nostru l-a sunat pe Adi de la Vâlcea, pentru a-i arăta portretul lui Costi. Acestuia i-a plăcut atât de mult tabloul, încât l-a rugat să-l picteze şi pe el. Contracost, evident. 100 de Euro a scos din buzunar Adi de la Vâlcea pentru lucrare. Mai mult, i-a făcut lui Cristian o comandă pentru un portret al lui Vali Vijelie, pentru a i-l face cadou acestuia cu ocazia zilei de naştere, pe 7 iulie, când manelistul împlineşte 35 de ani. Preţul: tot 100 Euro.
Adi de la Vâlcea s-a oferit să-l pună pe pictor în contact şi cu alţi manelişti celebri, care îşi doresc portrete în ulei. Printre viitorii clienţi ai artistului vâlcean s-ar putea număra Adrian Minune şi Liviu Guţă, supranumit „Regele Manelelor”.
Ultima creaţie a pictorului vâlcean este un portret al lui Gigi Becali. „Sunt fan Steaua, de aceea m-am gândit să-l pictez. Îmi place că e sincer şi că-şi susţine echipa”, spune Cristian Creangă.
Acesta recunoaşte că a contat şi motivaţia financiară, însă nu ştie ce avere are Becali şi nici dacă acesta este pasionat de artă. Speră însă ca prin intermediul unui amic să poată ajunge la Becali. Nu s-a gândit la un preţ; dacă lui Becali îi place portretul, va negocia cu el.
Planuri
Planurile artistului au bătaie lungă. El a pus deja ochii pe câteva vedete, pe care vrea să le imortalizeze pe pânză. Astfel, Mircea Radu, Virgil Ianţu, Delia, Cristian Tudor Popescu şi Andreea Esca sunt doar câteva dintre VIP-urile pe care Creangă vrea să le picteze. Andreea Bălan şi Daniela Gyorfy sunt vedetele luate la ochi de pictorul vâlcean. Nu ştie sigur cum vor privi acestea oferta, însă speră că reacţia lor va fi una pozitivă.
El s-a gândit chiar ca pe viitor, atunci când va avea executate câteva zeci de asemenea tablouri, să organizeze chiar o expoziţie intitulată „Galeria Vedetelor”, la care să fie invitaţi, evident, protagoniştii lucrărilor.
• Octavian HERŢA