(Video) Ramnicu Vâlcea: A dat 400 de lei pe o poză cu maşina făcută în Scuarul Mircea cel Bătrân

0
63

În noaptea de 2 spre 3 decembrie, la ora 01.24, camerele de supraveghere ale Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au surprins un autoturism VW care a pătruns în zona Scuarului Mircea cel Bătrân, până în apropierea scărilor de la pasajul subteran – o zonă exclusiv pietonală. Din maşină a coborât şoferul acesteia – o femeie, precum şi pasagerul din dreapta, care şi-au făcut mai multe fotografii cu autoturismul, dar şi cu decorul festiv din zonă. La câteva minute după incident, în timpul în care cei doi mai făceau un set de poze, de data aceasta în zona de staţionare a taximetrelor din imediata vecinătate a Scuarului, a intervenit un echipaj al Poliţiei Locale, care a amendat conducătorul auto cu suma de 400 de lei, conform legislaţiei locale în vigoare.

Video – Gazeta Valceana (sursa initiala: Politia Locala Ramnicu Valcea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.