Primăria Râmnicu Vâlcea participă la Proiectul ”Arta la intrare”

0
66

 

Începând din această săptămână, cei care intră în sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea din strada General Praporgescu nr. 14 vor fi întâmpinaţi de un tablou semnat de artistul plastic Gheorghe Dican, preşedintele Filialei Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici. Este rezultatul proiectului ”Arta la intrare”, girat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, care se desfăşoară sub egida Centenarului Marii Uniri în patru oraşe – Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Râmnicu Vâlcea – şi care constă în înnobilarea instituţiilor publice prin amplasarea unor lucrări artistice. În Râmnicu Vâlcea, pe lângă lucrarea din holul principal de la intrarea în Primăria municipiului, o alta, a cărei autoare este Adriana Băloiu din Bucureşti, a fost expusă la intrarea în Casa Sindicatelor. Tabourile vor aduce un plus de culoare şi frumos spaţiilor care le găzduiesc până la jumătatea lunii decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.