Antrenorii la FC Oltchim rămân atâta timp cât au rezultate!

0
83

Preşedintele singurei divizionare C vâlcene, FC Oltchim, Mihai Diculoiu:

„Antrenorii la FC Oltchim rămân atâta timp cât au rezultate!”

– şeful grupării chimiste admite că trebuie făcute lucrări de modernizare a bazei sportive

Chiar din perioada pregătirilor, preşedintele Mihai Diculoiu a pus presiune psihică pe echipa sa, FC Oltchim. Acesta vrea ca gruparea pe care o conduce să promoveze la finalul sezonului competiţional viitor în Liga a II-a. ”Echipa trebuie să se claseze pe primul loc în seria din care va face parte şi dacă vom avea sponsori, vom activa în Liga a II-a.

Dacă nu, rămânem aici”: Diculoiu nu neagă şi faptul că va schimba antrenorii doar pentru a îndeplinii obiectivul: „Eu când pun antrenorii le spun că durata şederii lor în această funcţie este determinată de rezultate. Rezultate înseamnă să câştige tot ce se poate câştiga. Dacă nu o face, este schimbat la timp pentru că dacă trece o perioadă în care echipa pierde puncte, acestea vor fi greu de recuperat, ceea ce am păţit şi în acest an.

Nu vom mai roti antrenorii din cadrul clubului, pentru că m-am săturat să-i tot rotesc. Am constatat că nu mai am ce roti. Este nevoie să se perfecţioneze mai mult, probabil şi la alte echipe. Au posibilitatea, după ce mă consultă, să meargă şi la echipe de judeţ, din Liga a IV-a, să-şi dovedească valoarea.

Acum am promovat antrenori şa echipa mare din rândul jucătorilor. Vom vedea ce rezultate avem în urma acestei decizii. În caz contrar, dacă nu mai am nici din rândul jucătorilor pe cine să pun antrenor, atunci vom apela poate şi la un antrenor din afara judeţului. În Olaru şi Vlădoi am văzut că ar avea calităţi pentru a se ocupa de echipă şi până acum cred că nu m-am înşelat”.  

Nu s-a temut de Hidroelectra

Diculoiu vrea şi promovarea echipei satelit a chimiştilor, AS Mihăeşti, în Liga a III-a: „Vreau să spun că s-a zvonit că m-aş fi temut că va promova Hidroelectra în eşalonul trei. Nu, nu mi-a fost frică, mai mult chiar îmi doream să promoveze Hidroelectra ca să demonstrăm că noi rămânem în continuare o echipă emblematică pentru judeţ. Aş fi dorit un duel la acest nivel.

Însă dacă anul acesta, noi cu AS Mihăeşti vom reuşi să terminăm pe primul loc, obiectivul nostru este să promovăm în Liga a III-a. Noi vom ajuta la nivel de bază materială şi jucători, pentru ca echipa să fie competitivă. În momentul când vom promova în Liga a III-a, atunci ei trebuie să-şi găsească sponsori. Dar Mihăeştiul este o localitate chiar în apropierea Râmnicului, în curând va fi integrată ca metropolă şi se vor găsi probabil resurse pentru susţinerea într-un eşalon superior.

Baza Sportivă Oltchim necesită modernizări

Liderul de sindicat al celei mai importante societăţi comerciale vâlcene admite şi faptul că baza sportivă a clubului trebuie modernizată: „Este nevoie de investiţie masivă. Însă e o mare problemă la Oltchim cu terenul care aparţine domeniului public. Se ştie că nu poţi să investeşti acolo unde nu eşti proprietar al terenului. Există incertitudine şi vizavi de partea cealaltă a terenului, de la intrarea în stadion. Aparţine tot domeniului public, dar terenul este revendicat. Există o luptă pentru acel teren.

Se tot aude că l-ar lua Crăciunescu (n.r. – fostul arbitru internaţional). Consider că s-ar face o mare greşeală. Opinia publică, mass media trebuie să ia atitudine asupra acestui lucru pentru altfel că ar fi un prim pas pentru a se deschide un cartier rezidenţial aici, pe malul Olăneştiului şi va dispărea o bază sportivă. Însă deocamdată nu ştim sigur ce se va întâmpla. Din acest motiv întreţinem în continuare şi acel teren, am dat dispoziţie să fie tuns, aranjat, să se joace pe el.

Când se va veni cu o hotărâre judecătorească definitivă, probabil va semnala şi mass media aceste aspecte, ceea ce s-a făcut şi de ce nu s-a luptat la nivelul primăriei ca acest teren să nu fie desprins de domeniul public. Pentru că trebuie ştiut faptul că această bază sportivă nu a fost concesionată în totalitate de Oltchim. . Sunt greşeli făcute de primarii care au fost anterior, de cel de acum. Probabil nu s-a luptat suficient ca să păstrăm acest teren la domeniul public. Dar vreau să văd şi eu mass media cum reacţionează dacă marele arbitru Crăciunescu vine cu alai să pună mâna pe o parte din baza sportivă.

Dacă un om de fotbal, în loc să construiască o bază sportivă, o tribună, ceva, care să-i poarte chiar numele, participă la distrugerea sa! În aceeaşi situaţie e şi Dumitru Dragomir, care-a luat un salariu de deputat pentru Vâlcea şi nu s-a gândit să facă măcar o tribună care să se ştie că e făcută de el. Municipiul, judeţul Vâlcea trebuie să înţeleagă că această bază sportivă a fost făcută prin eforul multor generaţii de la Oltchim, mulţi dintre ei sunt pensionari care-au contribuit la construcţia acestei baze sportive.

Pe acest teren erau probabil numai bolovani şi tufişuri, ei au muncit, au făcut-o, iar astăzi există riscul să se bucure alţii din plin pentru construirea unui cartier rezidenţial. Ar fi o mare pierdere pentru tineretul din Râmnicu Vâlcea, pentru pensionari şi toţi microbiştii, pentru că se va reduce o parte din activităţile sportive, ceea ce nu e bine.

Nu se teme de privatizare

Întrebat dacă o eventuală privatizarea întregii societăţi, afectează în vreun fel fotbalul sau susţinerea sportului în general, Diculoiu spune: „Dacă se va ajunge la privatizare, nu vom accepta să fie preluat pe uşa din dos combinatul chimic. Ne dorim o privatizare benefică pentru societatea Oltchim, pentru salariaţi. Dorim un investitor care să dubleze actuala cifră de afaceri a Oltchim-ului, care e de 700 de milioane de euro, la un miliard şi 500 de milioane de euro şi să avem salarii de 2000 de euro medii pe salariat. Privatizarea nu se va face oricum.

Oltchim-ul trebuie să aibă independenţă faţă de etilenă şi pentru asta trebuie să preia Arpechim-ul. Şi după aceea, dacă se va pune problema privatizării sau să rămână cu capital majoritar de stat. În privinţa fotbalului, o posibilă privatizare nu ar afecta nicicum. Sindicatul se ocupă de fotbal. Nu sunt cheltuieli însemnate ca să se pună problema să renunţăm la echipa de fotbal. Cât cheltuim noi aici, 100 de mii de euro pe an…. Nu va fi o problemă pentru că aceste costuri sunt foarte mici în comparaţie cu cele care se impun pentru funcţionarea combinatului: aprovizionarea cu materii prime, procurarea echipamentelor, funcţionarea instalaţiilor.

Nu există taxă pentru sport

Preşedintele Mihai Diculoiu infirmă şi zvonul că ar exista o taxă pe care o achită salariaţii Oltchim pentru sport: „Nu există o astfel de taxă, nici pentru fotbal, nici pentru handbal. Salariaţii nu sunt dispuşi să vină cu bani de acasă pentru acest lucru. Poate ar veni 100 din 4000 sau din 7000-8000 cât suntem cu toţii, incluzând aici şi celelalte societăţi desprinse din Oltchim, precum Mentchim, Protectchim, Sibguard şi altele.

Dar nu dau bani! De ce am făcut eu această echipă? Dacă la început eram 9000 de angajaţi pe societate integrată, mergeam pe ideea că cei care luau produse de la Oltchim, sodă şi altele de acest gen vor contribui şi ei. Directorul comercial spunea atunci că mă susţine, dar n-am văzut nici un leu pentru echipa de fotbal. Şi asta a fost situaţia. Iar acum, fiind atâtea întreprinderi, dacă fiecare ne-ar da câte ceva pentru fotbal, n-ar fi o problemă să susţii o echipă chiar în Liga I. Nu e mare lucru, dar fiecare e cu treaba lui.

Protectchim-ul a susţinut o echipă de baschet în Divizia A, aşa că n-ar fi fost un efort însemnat să sprijine şi fotbalul. Păi baschetbaliştii au salarii de câteva mii de euro. La Oltchim un jucător are un salariu de aproximativ 10 milioane de lei lunar. Plus primele de joc. Dar e bine şi pentru ei. Sunt scoşi din producţie. Iar cu premierea, le-am creat un sistem dur. Pierde un meci pe teren propriu, a pierdut 6 milioane.

Trebuie să câştige două jocuri în deplasare ca să recupereze. În deplasare nu există penalizare, dar acasă nu concep să piardă. Pentru egal pe teren propriu pierd 4 milioane. Trebuie să câştige un meci şi altul să-l facă nul în deplasare pentru a recupera. E totuşi o afacere pentru că eu am un sistem surpriză pentru ei şi ştiu asta toţi jucătorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.