BRUA Vâlcea. Ce localități va traversa gazoductul, valoarea investiției: 27 milioane euro

0
146

Conducta de gaz va traversa localităţile Voiceşti, Drăgăşani, Ştefăneşti, Suteşti, Creţeni, Măciuca, Fârtăţeşti, Tetoiu, Lăcusteni, Guşoieni şi Zătreni, miercuri dimineaţă având loc şi o primă întâlnire între primarii acestor localităţi şi reprezentanţii Transgaz pe tema lucrărilor care vor demara în scurt timp şi în judeţul Vâlcea.

Miercuri, 7 noiembrie 2018, cu începere de la ora 10.00, Preşedintele Constantin Rădulescu a dat curs solicitării conducerii SNTGN Transgaz SA Mediaş de a se întâlni, la sediul Consiliului Județean Vâlcea, cu reprezentanţii acesteia, pentru a-i fi prezentat proiectul ”Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze natural pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria” sau pe scurt BRUA Faza I.

În cadrul întâlnirii, la care au mai participat: Prefectul Județului Vâlcea, domnul Florian Marin, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al Județului Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea, precum și ai unităţilor administrativ-teritoriale traversate de gazoductul BRUA, s-a vorbit despre avantajele și impactul acestui proiect, aflat în faza de implementare, asupra comunităților locale.

BRUA este un proiect TRANSGAZ pentru România și Europa, susținut de Comisia Europeană, un proiect a cărui implementare va ridica nivelul de securitate energetică a României. Valoarea totală a investiției este estimată la 478,6 milioane euro, iar cea din județul Vâlcea este estimată la peste 27 milioane euro. Lungimea conductei este de 56,53 km și traversează comunele: Voicești, Drăgășani, Ștefănești, Sutești, Crețeni, Gușoeni, Măciuca, Fârtățești, Tetoiu, Lăcusteni și Zătreni. În județul Vâlcea sunt amplasate şi următoarele obiective ale proiectului: Depozit Material Tubular Zătreni, organizare de șantier și Depozit Material Tubular Gușoeni.

BRUA sau „Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze naturale pe coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria” este un proiect Transgaz cu o valoare de 478,6 milioane de euro, din care 179,6 milioane euro sunt grant de la Uniunea Europeană. Pe teritoriul României, conducta va avea o lungime de aproximativ 479 de kilometri şi va trece prin 10 judeţe.

45421979_1962762120505110_779538655873073152_n 45643914_1962762233838432_5013731425900298240_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.