BNR a stabilit că nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale. Deputatul PSD de Valcea, Vasile Cocoș, reputat specialist în economie, explică concret aceasta situatie: „Pentru o persoană cu un venit net de 3.000 de lei, rata lunară maximă este de 1.413 lei până la 31 decembrie 2018, urmând ca de la 1 ianuarie 2019 să nu depăşească 1.200 de lei. În cazul unei gospodării formate din doi adulţi şi doi copii, cu venituri totale de 5.000 lei net lunar, rata maximă va fi de 2.000 de lei din ianuarie anul viitor, faţă de 1.996 lei în prezent”. În ceea ce priveşte îndatorarea la nivel individual pe segmentul creditelor ipotecare, media pieţei până la 31 decembrie este de 47% urmând ca, după 1 ianuarie, să scadă la 40% (45% pentru prima locuinţă). De asemenea, la creditele de consum, gradul de îndatorare la nivel individual este de 45% urmând să se reducă la 40% din 2019. Unul dintre obiectivele urmărite la modificarea regulamentului BNR este simplificarea accesului la credite al persoanelor fizice şi consolidarea creşterii sustenabile a activităţii de creditare în condiţiile în care, conform noii metodologii de calcul, nivelul creditului şi al ratelor aferente va putea fi stabilit uşor de orice solicitant. Un alt obiectiv este protejarea populaţiei cu venituri medii şi cu venituri sub valorile medii în sensul îmbunătăţirii capacităţii de plată, pentru creditare sănătoasă”, precizeaza deputatul Cocoș.
Get in touch
Ultimele articole
Cele mai populare
Localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului Alexie
În timp ce azi 14.10.2019, în zi de mare Sărbătoare creștinească, localitatea Mateesti a ramas fără apă din cauza incompetenței primarului și a datoriei...
Mircia Gutau: 90 de copii vâlceni vor face galerie echipei naţionale în meciul cu...
90 de copii vâlceni merg să facă galerie echipei naţionale în meciul cu Norvegia
90 de copii din Râmnicu Vâlcea vor ajunge în tribunele Arenei...
Râmnicu Vâlcea va avea șapte stații de încărcare a mașinilor electrice
Municipiul Râmnicu Vâlcea va avea cât mai curând statii de încărcare a vehiculelor electrice.Dosarul de finanțare pentru acest proiect a fost depus la...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri...
Kalizea Boromir, companie creată de Boromir şi gigantul francez Kalizea, a ajuns la afaceri de 5 mil. lei cu 15 angajaţi în primul an...
Reacţia unui patron român după moţiunea de cenzură: Ştii ceva, nu am votat niciodată...
O discuţie joi la prânz cu proprietarul unui restaurant din Bucureşti, când se numărau voturile la moţiunea de cenzură şi când Rareş Bogdan şi...