COMUNICAT
Aşa cum am spus-o în repetate rânduri, la acest moment, prioritatea pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea o reprezintă ansamblul proiectelor de investiţii, la care nu concep să renunţ sau se fie diminuat. Anul acesta am finalizat, am continuat şi am demarat o serie de lucrări de mare anvergură, ce vor schimba definitiv în bine faţa Râmnicului şi vor îmbunătăţi confortul locuitorilor săi.
Toate aceste investiţii sunt posibile datorită unor alocări financiare însemnate. Iar în contextul în care, din cauza unor decizii de la nivel central, bugetul municipiului pe 2018 a fost diminuat simţitor, am luat decizia ca, în acest an, ”Balul Primăriei” să nu mai aibă loc. Am considerat că, în lumina celor de mai înainte, nu este oportun să alocăm fonduri importante pentru acest eveniment, punând în dificultate programul investiţional asumat. Totodată, am luat în seamă şi faptul că Sala Sporturilor ”Traian” – în care urma să se desfăşoare ”Balul Primăriei” – va fi gazda a numeroase competiţii sportive, de nivel naţional şi european, ca urmare a rezultatelor excelente obţinute de echipa de handbal feminin Sport Club Municipal.
”Balul Primăriei” este o tradiţie la care nu vom renunţa, o emblemă a Râmnicului şi un eveniment al comunităţii locale, pe care, începând de anul viitor, îl vom derula într-un spaţiu mai adecvat şi cu cheltuieli de amenajare simţitor diminuate.
Mircia Gutău,
Primar