UPDATE: Plata pentru vânzarea celor mai importante active Oltchim către Chimcomplex, a fost amânată cu o lună de zile, potrivit surselor noastre.
Surse: Privatizarea Oltchim nu se va finaliza în această săptămână
Privatizarea Oltchim nu se va finaliza în această săptămână, ne-au declarat surse apropiate situaţiei, în condiţiile în care zilele acestea era preconizată plata, de către Chimcomplex SA, pentru cele mai importante active ale Oltchim.
În luna mai, Virgiliu Băncilă, Președintele Consiliului de Administrație al Chimcomplex SA, a declarat că finalizarea tranzacției privind achiziția celor mai importante active ale Oltchim va putea fi realizată cel târziu pe 17 octombrie 2018.
Omul de afaceri Ştefan Vuza, proprietarul SCR, acţionarul majoritar al Chimcomplex, trebuie să plătească circa 100 de milioane de euro pentru cele mai importante active ale Oltchim, pe lângă banii din garanţie de circa 50 de milioane de euro, la care se adaugă încă 40-50 milioane de euro pentru capital de lucru, potrivit surselor noastre. Acum câteva săptămâni, sursele ne-au spus: “Să sperăm că Ştefan Vuza va avea banii pentru Oltchim sau măcar o promisiune de finanţare care ar amâna plata banilor cu 30 de zile. Altfel se va executa garanţia, ceea ce ar aduce probleme pentru Chimcomplex Borzeşti”.
La finalul anului trecut, Chimcomplex Borzeşti a anunţat că va plăti 127 milioane de euro, la care se adaugă TVA, pentru grosul activelor Oltchim.
Conducerea Chimcomplex a anunţat, în mai multe rânduri, că pentru finanţarea achiziţiei Oltchim lucrează o echipă de specialişti condusă de Ștefan Vuza, fiind atrase în proiect bănci şi fonduri de investiţii.
În iulie, Comisia Europeană (CE) a aprobat preluarea Oltchim de către Chimcomplex, fuziune ce ar putea conduce la formarea Companiei Române de Chimie. Directoratul General pentru Concurenţă din cadrul Comisiei Europene a emis în vară Scrisoarea de Confort privind procedura de vânzare a activelor Oltchim SA de către Chimcomplex Borzeşti, au precizat oficialii companiei.
Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.
Chimcomplex Borzeşti este unul dintre cei mai importanţi producători de produse chimice din România, înfiinţat de stat în 1954. În 2003, compania a fost privatizată iar grupul SCR, condus de antreprenorul Ştefan Vuza, a devenit acţionar principal. Compania este listată pe segmentul alternativ al Bursei de Valori Bucureşti.