Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 23 de ani, bănuit de săvârșirea unei înșelăciuni, în municipiu.
La data de 18 octombrie, polițiștii au reținut un tânăr din comuna Daia, județul Giurgiu, cercetat pentru săvârșirea unei înșelăciuni, prin metoda accidentul, faptă comisă în aceeași zi.
În fapt, în cursul serii, persoana vătămată, un bărbat din Râmnicu Vâlcea, ar fi primit un telefon, de la o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi fiica sa, susținând că a fost victima unui accident grav și că are nevoie de 4.000 de lei pentru o intervenție chirurgicală, urmând ca o altă persoană să vină la locuința victimei pentru a ridica banii. Persoana vătămată a anunțat poliția, aceștia ajungând în scurt timp la fața locului, iar tânărul de 23 de ani a fost depistat și reținut pentru 24 de ore, urmând să fie propusă arestarea preventivă.