Campania pentru apele curate se termină în octombrie

0
87

Campania pentru apele curate se termină în octombrie

Administraţia Naţională “Apele Române”, în parteneriat cu Holcim România, continuă, până pe 1 octombrie 2008, campania pentru păstrarea apelor curate, în cadrul căreia se vor monta coşuri pe malul râurilor şi în zona falezelor litorale.

Pe data de 25 iulie, reprezentanţii companiei vor fi prezenţi în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, în zona Mânăstirii Bistriţa. Începând cu 15 septembrie, vor fi distribuite în şcolile din toată ţara 6.000 de ghiduri de comportare faţă de apă care vor include comportamente şi informaţii strânse şi de pe parcursul derulării campaniei. Partenerul acestei campanii, respectiv Holcim Romania, furnizează 300 de coşuri în cadrul acestui proiect, valoarea totală a investiţiei directe a companiei fiind de 90.000 de euro. „În coşurile amplasate la Vâlcea, turiştii vor putea arunca peturi, metal şi hârtie.” – a apreciat Tudor Şindilaru, directorul Direcţiei Apelor Olt.

Potrivit ultimului raport al Administraţiei Naţionale Apele Române, specialiştii au constatat o relativă degradare a calităţii apelor din râuri, iar din punctul de vedere al indicatorilor biologici, se constată o degradare a calităţii apelor de foarte bună calitate (calitatea I), care au trecut la categoria a doua de calitate, în timp ce acelea care erau de calitate proastă şi foarte proastă s-au menţinut în acelaşi stadiu, în mare parte şi datorită agenţilor economici din zonă.

În ultima lună, inspectorii Administraţiei Naţionale „Apele Romane” au aplicat 65 de avertismente şi 15 amenzi pentru salubrizare, în valoare de 500 000 de lei. Au fost depistate astfel 198 de puncte de depozitare necontrolată a deşeurilor, din care au fost desfiinţate 122, totalizând 3091 metri cubi de deşeuri de tip menajer, 830 de kilograme de peturi, 45 de metri cubi de deşeuri provenite din demolări, 7045 de metri cubi de  rumeguş şi material lemnos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.