FMI mi-a confirmat avertizarea pe care am lansat-o în spaţiul public încă de anul trecut şi pe care, de la începutul anului, o reiterez cu fiecare intervenţie a mea în Plenul Camerei Deputaţilor sau în mass-media. Evident că nu îmi doresc să fiu un cavaler al apocalipsei, dar experienţa acumulată în ultimii 15 ani în mediul antreprenorial şi în managementul societăţilor în criză m-a determinat la o astfel de analiză şi un astfel de avertisment. De la marea criză din 1929, crizele globale s-au succedat după un anumit algoritm confirmat şi statistic. După un ciclu de creştere economică de şapte până la zece ani, urma o criză între doi până la cinci ani. Nimic nou sub soare. Această succesiune creştere-scădere economică se repetă de mii de ani. Biblia este cea care ne descrie pentru prima dată acest tipar. Şapte ani de ploi, recolte bogate şi prosperitate. Şapte ani de secetă, sărăcie şi foamete. Problema României şi, în primul rând, a conducătorilor ei, e tocmai aceasta: nu învăţăm nimic din istorie şi din greşeli, ba mai mult, le şi repetăm inconştient sau iresponsabil.

În 2008, când economia americană era în moarte clinică, Guvernul României dădea pomeni electorale

În octombrie 2008, când falimenta una dintre cele mai mari bănci americane, Lehman Brothers, cu active de 680 miliarde dolari şi 26.000 de salariaţi, când tot Wall Street-ul se prăbuşea, generând falimentul a zeci de mii de companii, conducătorii noştri jubilau. La adăpostul unei creşteri economice record de 8,5% şi a unor investiţii străine record, de 9,5 miliarde euro, atât primul ministru Călin Popescu-Tăriceanu, cât şi guvernatorul BNR declarau că România nu va fi afectată de criza care deja făcea ravagii peste Ocean şi care contaminase şi Europa. În loc să fi pregătit ţara pentru criză, prin restructurarea aparatului bugetar şi crearea de excedente, Guvernul de atunci a majorat cu peste 500.000 numărul salariaţilor din sectorul bugetar şi aproape că le dublase salariul în perioada 2005-2008. Deşi înregistram cea mai mare creştere economică din Europa, deficitul bugetar era de peste 5%. Şi, totuşi, criza ne-a lovit năpraznic. Noroc cu Băsescu şi cu Boc, care au ajutat România, prin impunerea unor măsuri de austeritate, evident nepopulare, să evite situaţia de incapacitate de plată, cu care se mai confruntaseră cu zece ani în urmă.

În 2009, România a intrat în recesiune, economia românească înregistrând o scădere de 6,6%. De abia în 2012, am intrat pe plus şi de abia în 2013 am egalat PIB-ul din 2008. După alţi zece ani, istoria se repetă, în anul de graţie 2018. Numărul bugetarilor a ajuns la 1,4 milioane, salariile lor au crescut, doar în ultimii doi ani, cu 76%. Şi pensiile au consemnat o creştere galopantă. Fondul de salarii a crescut de la 57 miliarde lei în 2016 la 69 miliarde lei în 2017, la 81 miliarde lei în 2018. Fondul de pensii a crescut de la 81 miliarde lei în 2016 la 89 miliarde lei în 2017 şi la 99 miliarde lei în 2018. Pe noua Lege a pensiilor, adoptată săptămâna trecută de Guvern, Fondul de pensii va creşte cu inca 81 miliarde lei pana in 2022! România este singura ţară din lume unde salariaţii din sectorul public sunt mai bine plătiţi decât cei din mediu privat: 700 euro salariul mediu în sectorul bugetar faţă de 534 euro salariul mediu în sectorul privat. Toată creşterea economică din ultimii şapte ani am risipit-o pe salarii, pensii şi ajutoare sociale. Am creat artificial lichiditate în piaţă, cu care am finanţat milioane de locuri de muncă în alte ţări. Crescând puterea de cumpărare, am alimentat importurile, generând numai anul trecut un deficit record de balanţă comercială de 12,5 miliarde euro. În toţi aceşti ani, am sacrificat investiţiile, singurele care puteau da sustenabilitate creşterii economice. A venit vremea să restructurăm noi, acum, sectorul bugetar pe criterii de eficienţă, competenţă şi performanţă, altminteri o va face criza, mult mai dureros decât am face-o noi azi.

Trei avertismente din SUA

Şi criza va veni. Toate marile crize din ultima sută de ani au debutat în SUA. Anul acesta, am avut trei avertizori care anunţau încheierea unui ciclu de creştere economică şi prevesteau recesiunea. Corecţiile de pe bursa americană din ianuarie, februarie şi săptămâna trecută nu sunt deloc întâmplătoare. Toţi cei trei indici bursieri de pe Wall Street, Nasdaq, S&P şi Dow Jones, în ultima săptămână, s-au depreciat cu peste 10%, alimentând speculaţiile că nu sunt simple corecţii şi că va urma o perioadă îndelungată de turbulenţe. Economia globală e un mare balon de săpun, care, în curând, se va sparge. PIB-ul tuturor ţărilor lumii este de 85.000 miliarde dolari. Conform FMI, datoria globală este de 164.000 miliarde dolari, iar, potrivit Institute of International Finance (IIF), totatul datoriei publice şi private, la nivel global, este de 247.000 miliarde dolari, reprezentând 318% din PIB-ul global. Majoritatea ţărilor lumii, chiar şi cele dezvoltate sunt supraîndatorate. În lume sunt în circulaţie titluri de valoare de peste 300.000 miliarde dolari, care de mult nu mai au nicio acoperire în aur sau valute. Tendinţele inflaţioniste cu care se confruntă şi România, creşterea dobânzilor-Rezerva Federală a SUA, crescând dobânda de referinţă la 2,25%, cu intenţia de a o majora la 3,5% până în 2020- sunt elemente care vor alimenta criza de lichiditate. Odată cu creşterea dobânzilor, investitorii vor fi tentaţi să-şi investească banii în obligaţiuni, retrăgându-i de pe pieţele de capital, care, evident, se vor prăbuşi. Supraevaluarea acţiunilor companiilor americane, datoriile suverane ale ţărilor europene (Grecia, Italia), maximele istorice înregistrate în ultimii doi ani, atât pe burse, cât şi pe pieţele imobiliare, anunţă sfârşitul balului. Bomboana de pe colivă o reprezintă războiul comercial al SUA cu China şi Europa. Politica protecţionistă a lui Trump, materializată în impunerea unor suprataxe vamale, a generat deja măsuri de retorsiune din partea Chinei şi Europei. Creşterea taxelor vamale frânează liberul schimb şi volumul mărfurilor tranzacţionate cu consecinţa contractării economiei globale. Mai sunt câţiva şacali internaţionali care se îmbogăţesc în perioadele de recesiune economică. Cumpără în criză cu câteva miliarde de dolari companii care valorează zeci sau sute de miliarde. Criza s-a dovedit pentru aceşti speculanţi cea mai bună oportunitate de a face bani.

Ce trebuie să facă Guvernul?

Oricât de triumfalist am prezenta situaţia din România, nici pe departe nu stăm pe roze. Am construit Legea bugetului de stat pe o creştere economică de 5,5%. Aşa cum anticipam la începutul anului, creşterea economică nu va depăşi 4%. Săptămâna aceasta, şi FMI şi-a revizuit prognoza de creştere economică pentru România de la 5,1% la 4%. Asta înseamnă că nici veniturile bugetare prognozate la 287 miliarde lei nu se vor încasa. Vom colecta maxim 270 miliarde lei. Ce ne facem că am angajat deja cheltuieli de 314 miliarde lei, preponderent pe salarii, pensii şi ajutoare sociale? Mărind ecartul dintre cheltuieli şi venituri, riscăm să ieşim din ţinta de deficit bugetar de 3%, asumată prin Tratatul de la Maastricht. Vom sacrifica şi anul acesta investiţiile. În rest, suntem campioni la deficite structurale,bugetare si de cont curent. Datoria externă a ajuns la o valoare record de 98 miliarde euro, doar în contul dobânzilor plătind anul acesta 3,5 miliarde euro.  România se împrumută din ce în ce mai greu şi la costuri din ce în ce mai mari, Guvernul intrând deja în rezervele de la BNR pentru a finanţa datoria. Avem nevoie urgentă de o remaniere guvernamentală. Avem nevoie în Guvern de oameni competenţi, vizionari şi curajoşi, care să restructureze aparatul bugetar, să modernizeze statul, să reformeze marile sisteme publice: administratie, sănătate, învătământ. Dar în primul rând, să pregătească ţara pentru criză.

Autor opinie: Remus Borza, deputat