După primul semestru din acest an, EXCEDENT în sumă de 31,57 milioane de lei la bugetul Râmnicului

0
80

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat execuţia bugetului local la data de 30 iunie 2018, cu o valoare de 123,1 milioane de lei, la partea de venituri, şi 91,523 milioane de lei la partea de cheltuieli, rezultând un excedent în sumă de 31,57 milioane de lei. A fost aprobată execuţia bugetului contului „Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare” la data de 30 iunie 2018, cu o valoare de 1,86 milioane de lei, la partea de venituri, şi 1,35 milioane de lei, la partea de cheltuieli, rezultând un sold în sumă de 506.117 lei. Conform prevederilor din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, în lunile aprilie, iulie şi octombrie, pentru trimestrul expirat şi cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative, execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni. Bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea a fost aprobat iniţial prin HCL nr. 45/15 februarie 2018 în valoare de 191,41 milioane de lei, rectificat ulterior prin HCL nr. 67/28 martie 2018 şi HCL nr. 190/27 iunie 2018, ajungând la valoarea totală de 193,16 milioane de lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli. Astfel, la data de 30 iunie 2018 bugetul local înregistrează venituri totale încasate de 123,1 milioane de lei, cheltuieli totale în sumă de 91,52 milioane de lei şi un excedent în sumă totală de 31,57 milioane de lei, din care, la secţiunea funcţională în sumă de 23,77 milioane de lei, iar la secţiunea dezvoltare suma de 7,8 milioane de lei.

În ceea ce priveşte veniturile totale, încasările primului semestru 2018 la bugetul Râmnicului depăşesc prevederile bugetare estimate cu 3,82%, astfel: prevederi bugetare la 30 iunie 2018 – 118,57 milioane de lei, încasări totale la 30 iunie 2018 – 123,1 milioane de lei. Acest fapt se datorează, atât organizării eficiente a activităţii de colectare a impozitelor şi taxelor locale, a creşterii masei impozabile, în special la impozitul pe clădiri la persoane juridice, dar şi a faptului că pentru plata integrală până la data de 31 martie 2018 a impozitelor datorate de persoane fizice şi juridice au fost acordate bonificaţii. Execuţia de casă a veniturilor secţiunii funcţionale ale bugetului local al Primăriei Râmnicului, la data de 30 iunie 2018, a fost în sumă totală de 101,7 milioane de lei, în procent de 112,54% faţă de prevederile bugetare la data de 30 iunie 2018, de 90,37 milioane de lei, din care venituri proprii în procent de 112,09%, astfel: venituri fiscale (113,99%), venituri nefiscale (101,93%), subvenţii de la bugetul de stat (39,16%), venituri din TVA (92,37%).

Cele mai mari încasări s-au înregistrat la impozitele pe proprietatea persoanelor fizice şi juridice care au beneficiat de bonificaţia de 10% acordată prin HCL 495/28 decembrie 2017 pentru plata integrală până la data de 31 martie 2018 a obligaţiilor datorate bugetului local pe întregul an fiscal, astfel: la persoane fizice, suma încasată a fost de 14,58 milioane de lei şi s-a acordat o bonificaţie de 1,22 milioane de lei; la persoane juridice, suma încasată a fost de 19,5 milioane de lei şi s-a acordat o bonificaţie de 1,29 milioane de lei.

(Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.