- Am aflat numele noului director interimar al Direcţiei Silvice Vâlcea, după ce Gheorghe Mihăilescu a fost numit în urmă cu două săptămâni în fruntea Romsilva pe toată ţara! Astfel, noul şef al silvicultorilor vâlceni este ing. Daniel Rădulescu, fost director tehnic mai mulţi ani al Direcţiei Silvice Râmnicu Vâlcea.
- Autorităţile judeţene au validat zilele trecute rezultatele concursurilor organizate în vederea ocupării funcţiilor vacante de şef Secţie Medicală, şef Secţie Chirurgie Generală, şef Secţie Psihiatrie I, şef Secţie Psihiatrie II şi şef Secţie Obstretică-Ginecologie I din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Prin procesul-verbal nr. 120/21 septembrie 2018, întocmit la finalizarea concursului pentru ocuparea postului vacant corespunzător funcţiei de medic şef Secţie Chirurgie Generală, dr. Dan Ponoran a obţinut 322,33 puncte şi a fost declarat admis. Au mai câştigat concursuri următorii: Magdalena Pomană – medic şef Secţia Medicală, Elena Georgiana Angheluş – medic şef Secţie Psihiatrie I, Angela Chilom – medic şef Secţie Psihiatrie II şi Marian Stoica – medic şef Secţie Obstretică Ginecologie I. În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 1406/2006, candidaţii declaraţi reuşiţi la concursul sau la examenul de ocupare a funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu sunt numiţi în funcţie prin decizie emisă de managerul spitalului, pe baza validării rezultatelor concursului sau examenului de către autoritatea în a cărei subordine se află unitatea sanitară proprie. După desfăşurarea tuturor probelor, sunt declaraţi promovaţi candidaţii care au obţinut minimum 200 de puncte.
- Chiar dacă nu are un site propriu al primăriei unde să posteze declaraţiile de avere (aşa cum cere legea!), am aflat totuşi că primarul comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, este un adevărat LATIFUNDIAR, care, împreună cu fiul său, are zeci de hectare de terenuri şi păduri, unele dintre ele nedeclarate. Astfel, Voicescu senior deţine în Fârtăţeşti 6 suprafeţe de terenuri, din care 40.000 mp agricol, 1.000 mp intarvilan, 3.400 mp forestier şi 3.200 mp extravilan. Nici fiul său, Alin Voicescu (director al Agenţiei de Protecţie a Mediului Vâlcea), nu este mai prejos şi menţionează că are tot 6 terenuri, din care 10.000 mp arabil, 3.000 mp păşune, 800 mp intravilan şi 1.800 mp de pădure.