Valceanul Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a vorbit la Digi24 despre cum este afectată situaţia clientei sale de ultimele declaraţii făcute în această seară de şeful Interpol Costa Rica.
Sunt însă şi alte impedimente, printre ele aş aminti o discuţie care a mai fost făcută publică cu privire la statutul de refugiat acordat pentru un an. Probabil că în perioada următoare autorităţile se vor pronunţa şi pe cererea de obţinere a statutului de refugiat permanent, aici poate interveni o necunoscută.
Eu îmi doresc ca Elena Udrea să ajungă în ţară şi ea şi-ar dori, dar mi-aş dori ca toate aceste afaceri judiciare să fie soluţionate corect. Şi ea şi-ar dori să îşi crească copilul în ţară”, a spus avocatul.
Potrivit acestuia, extrădarea nu e simplă, în afară de comunicările statului care solicită extrădarea, trebuie să şi justifice foarte bine cererea.
„Avem un caz, Sebastian Ghiţă, puţin diferit, a fost şi el reţinut, prezentat instanţei, arestat preventiv, după care instanţa a refuzat cererea de extrădarea”, a exemplificat apărătorul.
El s-a referit la situaţia în care s-ar afla Elena Udrea după trecerea celor 60 de zile de arestare preventivă: „După cele 60 de zile, Elena Udrea va rămâne în Costa Rica, problema se pune în ce situţie juridică se va afla, se va discuta probabil situaţia prelungită”.
Veronel Rădulescu a vorbit şi despre fetiţa Elenei Udrea, care a rămas în grija bunicii – mama Elenei Udrea – şi a tatălui. „Erau de faţă la momentul reţinerii”, a precizat Veronel Rădulescu.