Bere Alutus mai are o şansă să scape de faliment

0
86

Bere Alutus mai are o şansă să scape de faliment

 Fabrica de bere din Râmnicu Vâlcea, Bere Alutus mai are o şansă să scape de datorii şi, implicit de faliment, în cazul în care deputaţii vor adopta Legea Berii, care a apărut din nou pe ordinea de zi a Camerei. Deşi, între timp s-au mai achitat o parte a datoriilor fabricii de la Vâlcea, acestea au fost luate în considerare pentru acoperirea creanţelor vechi şi nu pentru plata datoriilor curente, astfel că fabrica riscă în continuare să fie închisă.

O parte din bunuri au fost salvate

Finanţele Publice deciseseră executarea silită a fabricii, pentru datorii totale de aproape 10.000.000 de lei, acumulate în ultimii cinci ani către bugetul de stat, conform unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea. La rândul său, directorul general al Bere Alutus, Nicolae Spiridon a solicitat şi el în luna martie, conform unei sentinţe judecătoreşti, suspendarea executării silite. Până în martie 2008, SC Bere Alutus mai efectuase plăţi către buget de peste 750.000 de lei şi fusese executată pentru încă 191.000 de lei, dar aceste sume nu reprezintă decât aproximativ 9% din volumul celor datorate.

Drept urmare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a dispus poprirea disponibilităţilor din conturile bancare şi a pus sechestru pe bunurile societăţii. În ciuda solicitării depuse de Nicolae Spiridon, reprezentanţii DGFP Vâlcea au dispus ţinerea licitaţiei, pe motiv că administratorul societăţii nu depusese şi un certificat de grefă. Respectivul certificat, a fost depus aia după încheierea licitaţiei, astfel că o parte din bunurile mobile şi imobile ale societăţii fuseseră deja adjudecate mai multe bunuri aparţinând societăţii.

Licitaţia care trebuia să aibă loc a doua zi a fost astfel suspendată, dar, din cauza acestor „vicii de procedură”, la licitaţia din 10 martie, Finanţele Publice Vâlcea au reuşit să vândă Fabrica de bere „Alutus", care are o capacitate anuală de producţie de 150.000 de hectolitri de bere, plus terenuri de 23.139 de metri pătraţi (din care, 6600 sunt ocupaţi de construcţii), clădiri având o suprafaţă totală de circa 6.500 de metri pătraţi (inclusiv sediul administrativ şi halele de producţie), utilaje, instalaţii şi echipament tehnologic care fac parte integrantă din fluxul tehnologic de producţie.

Preţul de pornire al licitaţiei pentru întreg ansamblul Fabricii de bere „Alutus" a fost stabilit de Fisc la 144 miliarde de lei vechi. În prezent, fabrica mai are în proprietate o clădire de 105 metri pătraţi în care funcţionează Berăria Ostroveni, un teren intravilan de 1.000 de metri pătraţi, situat în localitatea Râmnicu Vâlcea, pe strada Cetăţuia şi 17 autoturisme, autoutilitare sau autospecializate.
Datoriile ar putea fi şterse

Legea Berii urmează să intre din nou pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, a declarat săptămâna trecută că va retrimite proiectul de lege Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi Biroului Permanent, pentru a se da o explicaţie plenului privind apariţia legii pe ordinea de zi. În timpul dezbaterilor din plen, Legea berii a fost susţinută de deputaţii PDL, PSD, PRM şi PC şi respinsă de deputaţii PNL şi UDMR.

Unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, deputatul PDL Cătălin Drăguş a spus că susţine în continuare proiectul de lege, chiar dacă la şedinţa din data de 12 iunie 2007 proiectul fusese respins. Legea berii a fost contestată şi de grupul UDMR care, prin intermediul deputatului Lakatos Petru, a susţinut că acordarea de ajutoare financiare retroactiv prin adoptarea acestei legi va produce o inechitate.

Legea berii a fost susţinută însă de grupurile PDL, PSD, PRM şi PC. Deputatul PDL Alexandru Mocanu a solicitat trimiterea proiectului la votul final, pe motiv că legea se discută de foarte multe ori dar nu este tranşată, în condiţiile în care Curtea Constituţională a respins prin decizia din 17 ianuarie 2007 „toate acuzele care s-au adus acestei iniţiative legate de faptul că ar contraveni legislaţiei româneşti şi europene în materie, sau capitolului concurenţă din Tratatul de aderare". Deputatul social-democrat Aura Vasile a menţionat că grupul PSD va vota acest proiect de lege pentru că este în interesul IMM-urilor, al acelora care folosesc capital autohton, şi nu doar al marilor interese. Deputatul PRM Mircea Costache a precizat că susţine proiectul deoarece permite menţinerea pe piaţă a unor întreprinderi care produc bere autohtonă. „Îmi exprim surprinderea că oameni care au fost de acord cu scutirea de datorii de la bugetul public de câte 603 milioane de dolari de la unele firme prin HG 118, ca industriile strategice să fie ale străinilor, ca mari producători de bere să fie străini, se fac acum fete mari pentru susţinerea, printr-un efort financiar minor, a micilor producători de bere din România, ca să nu mai rămână nimic care să poarte amprenta naţională. Susţinem proiectul, în aşa fel încât să mai existe ceva din piaţa berii şi de sorginte autohtonă", a spus Costache.

Din partea grupului parlamentar al PC, Dragoş Dumitriu a precizat că susţine legea berii pentru că o consideră „utilă, o pagubă nesemnificativă la nivel naţional, dar un ajutor mare pentru zone care nu merg tocmai bine şi care trebui ajutate". Discuţia cu priire la acest proiect va fi reluată în următoarea şedinţă a Biroului Permanent. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, la 18 februarie, ca proiectul de lege privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii să fie repus în circuitul parlamentar. Drept urmare, conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, cu 5 voturi „pentru" şi 4 voturi „împotrivă", solicitarea deputatului PSD Aurel Vlădoiu, privind repunerea în dezbatere a proiectului „legii berii". Unul dintre argumentele importante a fost furnizat de Comisia juridică, în opinia căreia votul din sesiunea februarie – iunie 2007 asupra acestui proiect de lege nu a respectat mai multe prevederi din Regulament.

Comisia juridică a arătat că proiectul de lege privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii a fost supus la votul final fără titlu şi fără articole, încălcându-se prevederea din Regulament care stabileşte că, în cazul articolelor cu amendamente respinse rămâne forma adoptată de Senat, iar în cazul celor fără amendamente rămâne valabil textul iniţial. Remarcând că la votul final din 12 iunie 2007 asupra acestui proiect legislativ au fost încălcate şi alte norme din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică a concluzionat că se impune reluarea votului. Biroul Permanent al Camerei şi-a însuşit punctul de vedere al Comisiei juridice, astfel că proiectul „legii berii" va reintra în circuitul legislativ al Camerei Deputaţilor.

Scutire de datorii

Legea berii a fost trimisă spre promulgare la 30 noiembrie 2006 şi prevede că se scutesc la plată obligaţiile fiscale restante la 31 decembrie 2003, şi dobânzile aferente, reprezentând accize, impozit pe profit şi TVA, datorate de IMM-urile din industria berii care au o capacitate de producţie mai mică de 200.000 hectolitri pe an şi care sunt, conform standardelor definite de legislaţie, „în dificultate". Excepţie fac obligaţiile cu reţinere la sursă şi TVA datorat în vamă. Propunerea legislativă este semnată de patru deputaţi PD – Radu Cătălin Drăguş, Graţiela Iordache, Mircea Man şi Petru Movilă, de deputatul PNL Cristian Mihai Adomniţei, precum şi de deputatul independent Cristian Boureanu (membru PLD).

Proiectul, adoptat de Camera Deputaţilor cu 123 de voturi "pentru", 77 "împotrivă" şi 16 abţineri, are prevederile asemănătoare unei alte propuneri legislative, cea a deputatului PD Alexandru Mocanu (PD) pe care acesta şi-a retras-o în primăvară. De altfel Mocanu a şi fost sancţionat de PD pentru această lege. Surse liberale susţineau la acea vreme că Mocanu ar fi fost interesat în adoptarea proiectului de lege întrucât soţia sa ar avea legături cu fabrica de bere din Roşiorii de Vede SC Bere şi Malţ Robema.

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului legea, la începutul lunii februarie, la 12 iunie, deputaţii respingând Legea privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii. Directorul Bere Alutus, Nicolae Spiridon spune că, între timp, fabrica de bere de la Râmnicu Vâlcea a mai plătit o parte din datorii, dar acestea au fost considerate restanţe vechi. „S-au mai plătit o parte din datorii, dar acestea au fost asimilate de finanţe unor restanţe vechi şi de aceea nu am reuşit să ne revenim. Acum aşteptăm, să edem dacă această lege va fi promulgată. Ar fi un mare ajutor pentru noi, pentru că s-ar mai şterg aproximativ 60 de miliarde din datorii.” – a declarat Nicolae Spiridon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.