Domnul consilier judeţean Samoil Vîlcu a devenit unul dintre cei mai distinşi vâlceni din toate timpurile. Domnia sa a primit înalta calitate de victimă a preşedintelui PNL Vâlcea Cristian Buican.
Buican l-a dat afară pe Vâlcu pentru meritul de a fi votat în CJ două decizii extrem de utile pentru vâlceni, respectiv dărâmarea unor magherniţe din centrul capitalei de judeţ şi alocarea unui sediu decent Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.
Inamicul Nr. 1 al Vâlcii, Buican ar fi dorit ca megherniţele să urăţească în continuare oraşul, iar arhiva culturii populare vâlcene să stea în ploaie.
În fine, nu pot să nu am totuşi o umbră de satisfacţie pentru modul în care a fost tratat acest om de calitate, un adevărat gentleman numit Sami Vîlcu. Era o vreme când, pentru a nu-l supăra pe Buican, domnul Vîlcu trecea pe trotuarul celălalt când îi vedea pe ziariştii care îi criticau şeful. Însă toţi ajungem să ne mai şi înşelăm în viaţă.
În urma acestei decizii, senatorul Romulus Bulacu trebuie să reacţioneze şi să se poziţioneze pe faţă împotriva lui Buican, în caz contrar putând vorbi despre laşitate.
Bref, Buican a avut o valiză.
Şi i-a dat foc.
Gheorghe Smeoreanu (criterii.ro)