Primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, va reabilita drumul comunal DC 181

0
87

 

Primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, a precizat că a primit recent de la autorităţile judeţene suma de peste 150.000 euro pentru reabilitarea urgentă a drumului DC 181. Dacă acestă sumă nu ar fi fost alocată, în acest moment, satele Udreşti, Dobreşti, Linia pe Vale, Gura Crucilor şi Valea Scheiului ar fi fost izolate, iar accesul spre comunele vecine, Stoileşti şi Nicolae Bălcescu, nu ar fi fost posibil. Dintre toate proiectele depuse de primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, la Ministerul Dezvoltării Regionale doar proiectul reţelei de canalizare a fost aprobat în vederea finanţării, valoarea proiectului fiind de peste 1,4 milioane de euro. Edilul a adăugat că s-a semnat contractul de finanțare pentru 16,5 km de canalizare în satele Dealul Lăunele, Bădeni, Glodu, Lăunele de Jos, Cireșu, iar în satul Sâmburești se va construi stația de epurare, iar după parcurgerea legală a licitațiilor aferente, prin toamnă se va da ordinul de începere a lucrărilor. Celelalte proiecte au rămas la Ministerul Dezvoltării, cu promisiunea că vor intra la finanţare în următoarea etapă: este vorba de 5 proiecte pentru asfaltarea unor drumuri, canalizare, extinderea alimentării cu apă pe o lungime de 2,5 kilometri, construirea unui cămin cultural, dar şi modernizarea primăriei. O investiție extrem de importantă pentru primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci, este infrastructura rutieră, pentru care s-a făcut un proiect de modernizare a drumurilor în lungime de 7,5 km și cuprinde Dealul Scheiului, Rădășești, DC 181B, Valea Scheiului, drum sătesc Răcenile (legătura cu localitatea Cuca – Argeș), DC 181 A, Lăunele de Jos – Ciuta și Dealul Orezului. „Singura finanţare europeană pe care o aşteptăm va fi prin GAL „Oltul Puternic”, unde suntem membri. Fondurile le vom îndrepta către achiziţionarea unui utilaj pentru a-l folosi la intervenţii. În localitate sunt multe de făcut”, a precizat primarul din Dănicei, Dumitru Pirneci. De ani buni, comunitatea din Dănicei nu are un cămin cultural, iar comunitatea nu are unde să se întâlnească pentru socializare sau diferite evenimente. Primarul Dumitru Pirneci spune că vechiul cămin cultural este vechi de peste 50 de ani și se află într-o stare avansată de degradare. De aceea, împreună cu consiliul local a hotărât să construiască unul nou, chiar în centrul comunei, lângă primărie: „Căminul cultural este extrem de necesar într-o comună, oamenii au nevoie de un spațiu adecvat unde să-și desfășoare nunți, botezuri, petreceri sau diferite activități de destindere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.