- Pentru a urgenta începerea lucrărilor,
Premierul Dăncilă a trimis corpul de control pentru a face verificări la autostrada Sibiu-Piteşti, tronsoanele din judeţul Vâlcea
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat zilele trecute că a trimis Corpul de control pentru a face verificări privind lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru a vedea care sunt obstacolele. „Am discutat despre Autostrada Piteşti-Sibiu, am explicat că, într-adevăr, pe tronsonul II şi III mai sunt probleme. Pentru a vedea exact care sunt aceste probleme, am trimis Corpul de control al primului-ministru, pentru a verifica care sunt obstacolele, dacă ele într-adevăr există, dar şi pentru a avea o imagine clară, pentru a înlătura anumite obstacole în calea efectuării acestei autostrăzi. Eu sper să primesc răspunsul cât mai repede. Am înțeles că pe tronsonul III sunt câteva probleme geologice. Aş vrea să văd care sunt aceste probleme, pentru a putea găsi o soluție rapidă. Sunt convinsă că oamenii nu mai au răbdare, oamenii îşi doresc autostrăzi în România şi trebuie să vedem care sunt obstacolele care stau în calea construcției autostrăzilor, în afară de resursele financiare. Şi acest lucru m-a făcut ca să trimit Corpul de control, pentru a vedea care sunt într-adevăr aceste obstacole. Pentru că ştim că unele dintre obstacole sunt reale, nu vreau să bănuiesc pe nimeni de lucruri ascunse, dar au existat şi obstacole care nu erau pliate pe realitate, ştim de acei urși care nu existau, de acei lilieci care, iarăși, nu existau şi acest lucru ne face să fim mult mai atenți şi să încercăm să revigorăm un pic lucrurile”, spus premierul Viorica Dăncilă.
Secțiunea 2, Boița – Cornetu are o lungime 30.35 km și se situează pe teritoriul județelor Sibiu (km 14+150 – km 25+200) și Vâlcea (km 25+200 – km 44+500). Principalele lucrări pe aceste secțiuni prevăd construirea a 9 tunele cu o lungime de 4.95 km, a 51 structuri cu o lungime totală de aproximativ 10.91 km, precum și consolidarea de versanti susținere corp autostradă pe o lungime de aproximativ 14.000 ml. Sectiunea 3, Cornetu – Tigveni, are o lungime de 37,40 km și se situează pe teritoriul pe teritoriul județelor Vâlcea (km 44+500 – km 62+000) și Argeș (62+000– 81+900). Principalele lucrări pe aceste secțiuni prevăd construirea unui tunel cu o lungime de 1.70 km, a 55 structuri cu o lungime totală de aproximativ 15.77 km, precum și consolidarea de versanți susținere corp autostradă pe o lungime de aproximativ 5650 ml.