Vâlcea va fi condusă de PDL şi PNL

0
82

Vâlcea va fi condusă de PDL şi PNL

Deşi PSD a reuşit să obţină preşedenţia Consiliului Judeţean prin Ion Cîlea judeţul va fi condus de democraţi şi liberali. Aceştia pot să îl izoleze pe pesedist deşi Cîlea promite un sprijin financiar mare unor localităţi cu primari pesedişti. PDL şi PNL au împreună două treimi din Consiliul Judeţean. Dacă înţelegerea dintre ei dinainte de campanie electorală va funcţiona viitorii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean vor fi Samoil Vîlcu (PDL) şi Cristi Buican (PNL). Ar fi o alegere echitabilă pentru miile de cetăţeni din zona de nord a judeţului care au votat PNL special pentru Cristi Buican şi de râmnicenii care au votat masiv PDL.

Cei care au votat PSD ar avea preşedintele. Cele două partide vor putea, împreună cu cei doi vicepreşedinţi, să promoveze o dezvoltare echilibrată a judeţului şi o finanţare a acelor lucrări absolut necesare unor comunităţi indiferent de culoare politică a primarilor. Pesediştii au răspândit zvonul că cei de la PDL vor vota cu Persu pentru un post de vicepreşedinte, chipurile la indicaţiile lui Mircia Gutău. L-am contactat miercuri telefonic pe primarul Râmnicului care ne-a declarat:” Nici vorbă de aşa ceva.

Nu am discutat cu nimeni despre aşa ceva, nu m-am băgat şi nu am de gând să mă bag. Cei care au ajuns consilieri judeţeni cred că sunt oameni inteligenţi care vor alege vicepreşedinţi pentru binele judeţului aşa cum şi la Râmnic viceprimari vor fi aleşi pentru binele oraşului. Sper ca preşedintele Consiliului Judeţean , vicepreşedinţii şi consilierii să înţeleagă că trebuie să aibă grijă de toate localităţile aşa cum eu am avut grijă de toate cartierele. Nu am alocat o atenţie mai mare sau mai multe fonduri acolo unde am obţinut mai multe voturi acum patru ani. Am acordat aceiaşi atenţie fiecărui cartier, fiecărei străzi, fiecărui cetăţean al oraşului.”

Am discutat şi cu liberalul Buican care ne-a spus : „ Nu cred că este posibil ca să existe o înţelegere împotriva mea. Colegii mei din Consiliul Judeţean care au fost aleşi din partea PDL sunt oameni de onoare, de cuvânt, am încredere în ei aşa cum cred că şi ei au avut şi au încredere în mine. Este posibil ca Dumitru Persu să fi lansat aceste zvonuri. În realitate toţi consilierii judeţeni îmi cunosc activitatea şi ştiu exact ce am făcut în perioada cât am fost consilier judeţean. Nu va fi o problemă să lucrez cu un preşedinte pesedist pentru că am lucrat şi când ambii am fost vicepreşedinţi şi nu va fi o problemă să lucrez cu un vicepreşedinte PDL pentru că avem aceiaşi dorinţă de a dezvolta localităţile din mediul rural.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.