Bujoreni
Rudarii l-au ajutat din nou pe controversatul Roşu
• Romanii s-au saturat, ca viitorul comunitatii lor sa depinda de votul „etnicilor“ si au iesit masiv la vot
De mai mulţi ani în Bujoreni primarul, acuzat de falsificare de acte publice, Alexandru Roşu, a câştigat alegerile cu ajutorul rudarilor. Rudari care şi-au făcut case fără autorizaţii de construcţie, rudari care au ridicat imobile pe terenuri din domeniul public sau care aveau alţi proprietari, rudari care oficial nu au locuri de muncă dar unii au maşini, rudari care beneficiază de ajutoare sociale şi de pomeni electorale atunci când Roşu are interes şi când sponsorii săi ( oare de ce naiba s-or îngrămădi oamenii ăştia să fie darnici cu rudarii!?) îi ajută cu materiale de construcţie, alimente, lucrări etc pentru a obţine voturi.
Duminică, 1 iunie, Roşu a procedat ca de obicei. A staţionat tot timpul prin faţa secţiei din Olteni şi şi-a controlat electorii tuciurii. Alături de el un masiv individ cu faţă de interlop, privire rea, burtă tipică etniei. Prezenţa la urne a fost ridicată ieri în Bujoreni. Au ieşit şi românii la vot. Poate s-au săturat să mai fie conduşi d e un primar al rudarilor. Poate s-au săturat să lase câteva familii de ţigani ( aproximativ 300 de votanţi) să decidă asupra viitorului comunei.
Poate au înţeles că trebuie să aleagă dintre ceilalţi candidaţi. Dacă numărătoarea va fi corectă, dacă Stoian nu va mai fi furat cu urna mobilă sau cu anularea buletinelor de vot votate valabil, poate liberalul va intra cu pesedistul în turul doi. Poate peste două săptămâni românii se vor uni împotriva votului găştii compromise de consilieri PSD şi a rudarilor. Poate în Bujoreni va învinge logica bunului simţ!