Autorul mesajelor antisemite de pe Casa Memorială ‘Elie Wiesel’, identificat de poliţişti. Este un valcean…

0
72

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost identificat de poliţiştii din Sighetu Marmaţiei ca posibil suspect în scrierea unor mesaje antisemite pe pereţii exteriori ai Casei Memoriale „Elie Wiesel” din oraş, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, relatează Agerpres.

„Eforturile susţinute ale acestora (poliţiştilor – n.r) pentru documentarea cauzei, analizarea probelor ridicate de la faţa locului, dar şi cooperarea cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea şi-au dovedit eficienţa. În cursul zilei de ieri (marţi – n.r.) a fost identificată persoana suspectă de comiterea faptei: un bărbat de 37 de ani, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea”, menţionează comunicatul.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi promovarea în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite.

La activităţile desfăşurate au participat şi poliţişti din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş.

În dimineaţa zilei de 4 august, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 3 spre 4 august, persoane necunoscute au scris cuvinte şi expresii obscene pe peretele Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.