Starea economică, socială şi a mediului în comuna Roeşti, în anul 2007

0
88

Starea economică, socială şi a mediului în comuna Roeşti, în anul 2007

 În anul 2007, s-au desfăşurat activităţi cu SC GOVORA SA privind refacerea canalizării, zona calamitată în perioada aprilie-septembrie 2006, prin Programul SAPARD, lucrare care a fost finalizată în luna septembrie 2007. În decursul aceluiaşi an, Consiliul Local a încheiat Act Adiţional cu Ministerul Agriculturii pentru decontarea lucrărilor de investiţie prin Programul SAPARD, lucru care ne-a scutit de contractarea unor credite bancare.

Pe parcursul anului 2007, au fost construite două locuinţe pentru doi cetăţeni ai localităţii, respectiv Dumitru Predulete din Satul Băiaşa şi Cristian Budurăscu din Satul Frasina, cei doi primind de la Direcţia de Muncă şi Solidaritate Vâlcea câte 1.500 RON, iar mâna de lucru folosită pentru construcţia propriu-zisă a fost de la Primărie, detaşându-se un număr de 10 angajaţi, mai precis beneficiari ai Legii 76/ 2002 Art.78 şi ai Legii 116.

Am primit solicitări ca locuitori ai localităţii noastre să fie angajaţi la firme precum SC FORCONCID SA, unde s-au angajat 8 muncitori; SC ARCA SRL, unde au fost angajaţi 9 muncitori; SC GOVORA SA, unde au fost angajaţi 3 muncitori.

Totodată, au fost balastate drumurile săteşti şi comunale cu macadam, atât în primăvara, cât şi în toamna anului 2007, rămânând nebalastat, drumul din Satul Barbarigeni, la Biserică, circa 200 metri, Piscul Scoarţei, circa 200 metri, Băiaşa, 200 metri şi Râpa Cărămizii, circa 1 km. La această dată, există depozitat macadam în fiecare sat, iar din moment ce se va putea, vom termina de balastat drumurile din satele mai sus menţionate. De asemenea, au fost curăţate rigolele de pe DN 65C cu muncitorii angajati prin Legea 76/2002 Art.78.

Au fost plantaţi în primăvara anului 2007 circa 1.000 puieţi de salcâm pentru stabilizarea terenurilor instabile; s-a regularizat pârâul Cernişoara, la Podul din Satul Băjenari pe o lungime de circa 50 ml; s-au efectuat lucrări de ameliorare la torentul Băjenari, privind devierea acestuia în vederea protejării drumului sătesc din Satul Băjenari şi s-a construit un podeţ de protecţie.

Periodic, se fac curăţiri la capetele podurilor pentru a se evita blocajele de scurgere a apei şi eventuale epidemii; au fost efecuate igienizări localităţii atât primăvara, cât şi toamna.

Au fost achiziţionate 150 coşuri de gunoi, care au fost repartizate de-a lungul arterelor de circulaţie, în curţile şcolilor, la magazinele comunale şi în staţiile de autobuz.

Am achiziţionat un număr de 5 staţii de autobuz confecţionate din material policarbonat pe care le-am montat în perioada februarie 2008.

La cele 4 şcoli au fost înfiinţate părculeţe de joacă pentru care au fost achiziţionate 5 leagăne, 5 balansoare, 2 tiribombe, 5 topogane, 30 băncuţe, iar la Şcoala cu clasele I-VIII Ciocâltei a fost construita Grădiniţa şi dotată cu toate anexele cerute de normele UE , respectiv dotare cu grup social, racordare la reţeaua de canalizare, branşare la reţeaua de apă şi montarea de încălzire centrală. În vara aceluiaşi an au fost igienizate toate cele 4 Şcoli de pe teritoriul localităţii şi li s-au asigurat lemne de foc pentru iarna 2007-2008, precum şi pentru bibliotecă şi sediul Primăriei.
A fost întocmită documentaţia pentru Şcoala cu clasele I-VIII Cuieni, în vederea construirii unei clădiri noi, lucrare ce a demarat în luna mai 2008.

S-a întocmit proiectul tehnic pentru drumul DC 112 Cuieni-Dealul Oltencei; au fost întocmite ridicările topo pentru toate drumurile săteşti şi comunale de pe raza localităţii noastre, dintre care trei drumuri sunt prinse în cadrul Asociaţiei Intercomunitare „Cerna Vâlcea” ce îşi propune înfiinţarea unui drum care să facă legătura între comunele Lăpuşata, Roeşti, Lădeşti şi Pesceana, finanăţarea fiind făcută din fonduri externe.

Aceste drumuri sunt: Lăpuşata, Bungeţi, Manos, Piscul Scoarţei, Dealul Negraia,
Pesceana; Lădeşti, Staţia de asfalt, Barbarigeni, Dealul Olteanca, Ursoaia, Lăpuşata, Ciocâltei, Băiasa, Râpa Cărămizii, Pealul Negraia, Pesceana.

Celelalte drumuri vor fi prinse prin programul PNDR, precum şi baza sportivă, spaţiul de recreere şi piscina pe program integrat.

Au fost montate 40 lămpi de iluminat public, precum şi al cincilea fir până în punctul Cotoşmanu, de asemenea fiind montate şi pe acest traseu lămpi de iluminat.

Au fost achiziţionate 7 tuburi de oţel şi a fost amenajat drumul colateral din Satul Râpa Cărămizii, până în satul Băjenari.

În satul Băjenari au fost executate şi finalizate două poduri din beton; a fost construit bazinul pentru piscină în suprafaţă de 264 mp cu o adâncime de 1,5 m.

Au fost întocmite 835 dosare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei;

Am publicat şi întocmit licitaţia pentru lucararea de extindere reţea de canalizare pe 10 km prin programul PHARE 2005.

A fost depusă documentaţia la Ministerul Culturii pentru construirea Căminului Cultural;

Au fost întocmite 40 dosare, asistenţi sociali pentru persoanele încadrate cu grad handicap, emise de comisia judeţeană de expertiză medicală şi au fost întocmite 24 dosare pentru plasament familial a unui număr de 24 copii.

Am contribuit la întocmirea dosarelor pentru şcolarizarea unor persoane pentru asistenţi maternali profesionişti, pentru un număr de 20 de persoane, dintre care 18 au primit copii în plasament de la Direcţia de Asistenţă Socială Vâlcea.
S-au întocmit 21 dosare pentru beneficiari ai Legii 416/2002

S-a perfecţionat documentaţia tehnică pentru construirea unui pod dn beton armat în Satul Râpa Cărămizii, peste torentul Valea Porcului prin Ordonanţa 7/2006.

Gheorghe DRăGHICI
Primarul comunei Roeşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.