Primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu, aşteaptă să fie preluat de SC Apavil SA sistemul de alimentare cu apă din comună

0
65

 

Primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, aşteaptă cu nerăbdare să fie preluat de SC Apavil SA sistemul de alimentare cu apă, promisiune făcută de societate din 2016: „Ne dorim acest lucru pentru a putea beneficia de banii pentru introducerea sistemului de canalizare. Sistemul de canalizare este un lucru pe care ni-l dorim foarte mult in localitate”. Primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a precizat că încă de acum 4 luni a pietruit aproape toate drumurile din mai multe sate, s-au curățat rigolele şi s-a făcut salubrizarea comunei. Potrivit spuselor primarului comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, din luna octombrie 2017, au demarat oficial lucrările de asfaltare la proiectul din programul PNDL 2 denumit „Asfaltare ulițe în comuna Stroești, județul Vâlcea” (în valoare de 500.000 euro). Firma lider al asocierii care execută lucrarea este As Trans. În proiect au fost prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. De asemenea, administraţia locală are în procedură de licitaţie şi achiziţionarea unui tractor, pe care a reuşit să-l acceseze prin GAL Horezu, din care şi localitatea Stroeşti face parte. Anul acesta nu vor lipsi nici investiţiile din bugetul local: „Din bugetul local vom realiza câteva investiţii, adică vom amenaja zona centrală şi, tot în această perioadă intenţionăm să asfaltăm 1,2 kilometri pe DC 131, din centrul comunei până la brutărie, drumul care se duce la Obroceşti. Am avut excedent bugetar la finele anului trecut şi banii respectivi îi vom folosi pentru această lucrare. Iniţial vom folosi banii pentru plata tractorului, pentru că aşa este procedura pe GAL, să nu mai facem credit, iar imediat cum ne va înapoia banii AFIR Craiova, îi vom folosi pentru această asfaltare”. În comuna Stroeşti, există trei cămine culturale în trei sate – Pojogi, Stroești și Cireșu -, cămine care sunt într-o stare avansată de degradare şi, de aceea, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, a găsit o posibilitate prin care să poată accesa fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea acestora. Până în anul 2020, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, are în vedere să asfalteze cel puţin 20 de kilometri de drumuri comunale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.