La Râmnicu Vâlcea se află în desfăşurare evenimentul „Zilele Imnului României”, organizat la 170 de ani de când „Deşteaptă-te, române!” a răsunat pentru prima dată într-un cadru oficial, înParcul Zavoi din Ramnicu Valcea.
Manifestările au debutat pentru marele public cu deschiderea Festivalului de Film Cinevil, aflat la a opta ediţie. Acesta marchează totodată şi Centenarul Marii Uniri, sâmbătă seara fiind dedicată evenimentului istoric de la 1 Decembrie 1918. Administraţia din Râmnicu Vâlcea a pregătit pentru Zilele Imnului un program din care nu vor lipsi concertele de muzică populară şi uşoară. Printre invitaţi se numără: Irina Loghin, Pepe, Andra, Lambrino Band, Lidia Buble şi Vunk.
De aseară, 27 iulie, în ciuda ploii torenţiale, oamenii s-au strâns să-i asculte pe soliştii de muzică populară printre care şi Irina Loghin. Un întreg bulevard a fost închis pentru a se organiza acest eveniment, de la care nu vor lipsi nici meşterii populari fiindcă s-a deschis şi a XXI-a ediţie a „Târgului meşterilor populari din România”. Peste 80 de meşteri şi creatori populari s-au reunit pe aleile Parcului Zăvoi. Inclus în mod tradiţional în programul evenimentelor dedicate Zilelor Imnului Naţional, târgul se va desfăşura începând de sâmbătă, 28 iulie, până în seara zilei de duminică, 29 iulie. De la standuri şi atelierele de lucru, nu lipsesc articolele din domeniile ceramicii, cusăturilor, prelucrării pielii, meşteşugului sticlei, sculpturii în lemn, icoanelor, prelucrării materialelor vegetale, ouălor încondeiate, artei decorative, păpuşilor şi jucăriilor, podoabelor, prelucrării cerii, dulciurilor tradiţionale şi apicole.
Zeci de terase au fost amenajate cu dulciuri de panificaţie şi altele produse, printre care şi cele alimentare tradiţionale, cât şi articole lucrate manual, din domeniul artizanatului, bijuteriilor sau al suvenirurilor. Două parcuri de distracţii îi vor aştepta pe cei mici şi pe cei mari cu echipamente dintre cele mai atractive pentru joacă şi aventură. Colectivul artistic al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea va oferi duminică, 29 iulie, un regal de muzică clasică – un concert-eveniment dedicat frumuseţii şi bogăţiei creaţiei muzicale româneşti. Cei mai buni elevi ai Liceului de Arte ”Victor Giuleanu” vor deschide seara cu un recital deosebit prin prezentarea unor lucrări interpretate la instrumente mai puţin cunoscute, cum ar fi marimba sau nai, dar şi la vioară sau voce. În program se regăsesc Corul ”Euphonia” cu un repertoriu specific unei sărbători naţionale şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii cu “Jocuri Vâlcene” şi Rapsodia I de George Enescu. La debutul Zilelor Imnului Naţional 2018, sediul clădirii istorice a Primăriei Râmnicu Vâlcea a fost îmbrăcat cu două mesh-uri uriaşe, totalizând 264 mp. „Vrem să amintim tuturor că Râmnicu Vâlcea este Oraşul Imnului Naţional, care sărbătoreşte pe 29 iulie – 170 de ani de la prima intonare, într-un cadru oficial, a cântecului ”Deşteaptă-te, române!” pe locul actualului Parc Zăvoi, în anul 100 trecut de la Marea Unire din 1918. Este, probabil, cea mai amplă marcare de acest fel, la nivel naţional, a Zilei Imnului României”, au declarat reprezentanţii administraţiei locale. Delegaţii din trei oraşe din Serbia, Cehia şi Belarus vor participa la evenimentele dedicate acestei sărbători.
De asemenea, la evenimentele din acest week-end au confirmat prezenţa, la invitaţia Municipalităţii, ambasadorul Republicii Belarus şi cel al Georgiei în România, Excelenţele Lor Andrei Grinkevich şi Nikoloz Nikolozishvili.
Restricţiile de trafic sunt anunţate prin semnalizări distincte. Ca traseu de ocolire a fost oferită varianta străzii Ştirbei Vodă. De asemenea, pentru relaţia sudul municipiului – Băile Olăneşti se sugerează utilizarea rutei alternative Calea lui Traian – strada Morilor – podul de legătură între strada Morilor şi strada. Ştirbei Vodă, care ocoleşte nu doar Splaiul Independenţei, ci întreaga zonă centrală a Râmnicului. Traficul va fi restricţionat până luni, 30 iulie, ora 10.00
PROGRAMUL FESTIVALULUI „CINEVIL” (Scuarul Mircea cel Bătrân / Sala Mare a Consiliului Judeţean)
• Sâmbătă, 28 iulie ora 21.15 – “Marea Unire – România, la 100 de ani” (documentar, România, 2018, 120 min.), AGERPRES. Invitat special: Florin Epure, doctor în istorie ora 22.35 – “Cai putere” (dramă, România, 2014, 27 min.), regia Daniel Sandu, cu Lucian Ifrim, Costel Caşcaval, Adrian Titieni • Duminică, 29 iulie ora 21.15 – “Dimineaţa care nu se va sfârşi” (dramă, România, 2017, 95 min.), regia Ciprian Mega, cu Valeriu Andriuţă, Ela Ionescu, Valer Dellakeza. Invitaţi speciali: Ciprian Mega – regizor, Valeriu Andriuţă, Ela Ionescu, Valer Dellakeza – actori ora 23.00 – “Cher amis” (Moldova, 2016, 20 min.), regia Valeriu Andriuţă. Invitat special: Valeriu Andriuţă, regizor.
PROGRAM CONCERTE „ZILELE IMNULUI NAŢIONAL”
Concertele de muzică uşoară şi populară se vor derula pe scena amplasată la capătul de vest al Splaiului Independenţei, iar cel de muzică clasică în Scuarul Mircea cel Bătrân sau în Sala Mare a Consiliului Judeţean, în funcţie de vreme. . • Sâmbătă, 28 iulie, ora 19.00 Prometeu, Pepe, Andra • Duminică, 29 iulie, De la ora 19.00 pe Splaiul Independenţei Lambrino Band, Lidia Buble Vunk Ora 19.30, Scuarul Mircea cel Bătrân Concert – eveniment al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”.
Citeste mai mult: adev.ro/pcklgf
Foto: Adevarul.ro