Tableta a… politică
Verdict: Caragiale, vinovat!
de Mihai Râmniceanu
De vreme bună, viaţa noastră nu mai depinde de noi, ci de alţii. De ei! Ei ne asigură un viitor luminos, un drum … iluminat, un şant desfundat, o ţară, un judeţ, o localitate, o uliţă… dezvoltată rural, un transport civilizat, copii cu anii ce vin bine înfloriţi, casă şi masă, pensie grasă, serviciu în ţară, belşug cât încape…
Toate vin din gura lor ca promisiuni, numai că neîncrezătorii, scepticii, cârcotaşii le socotesc… minciuni, cuvinte deşarte, hrana cu care este atras naivul în fiecare campanie electorală, condiţionată de: „Dacă mă alegeţi pe mine, vă va fi bine, am proiecte, am planuri, am de toate”, ca şi cum le-ar scoate din buzunarul cu minuni ce se săvârşesc peste noapte prin semnul baghetei… electorale!
Nu faci doi paşi să nu te „izbeşti” de imaginea lor, de diferite mărimi – după posibilitate şi buget -, nu faci trei paşi să nu te „loveşti” de bannerul lor, dar şi de realitatea nevoilor tale, mereu uitate, aduse în actualitate tocmai în campania minciunilor.
Ei vin de departe, vin de la nenea Iancu. El ne-a pricopsit cu alde Trahanache, coane Joiţici, cu Tipăteşti, cu Brânzoveneşti şi de-ai lui Farfuridi, cu Pristanda, Catavenci şi, mai ales, cu Agamiţă Dandanache, care habar nu are de ce şi cum a ajuns în braţele noastre. El are treabă doar să de-a scrisorica la „războiu” la momentul potrivit, iar noi să ne întrebăm, peste alţi patru ani, de ce l-am votat!?
Ei stau foarte bine cu limbajul, cu stereotipiile, cu vorbele mari, gogonate, frumos mirositoare, a mititiei, ulei şi zahăr; râuri de miere pornesc peste noi, iar ei sunt dulci până primesc din partea noastră cea mai de preţ comoară: ŞTAMPILA! I-auziţi? „Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă). Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat…!
Între ei, chiar şi cei mai mici, rătutiţi de atâtea promisiuni, dărâmaţi de „eforturile” şi marile promisiuni care copleşesc nevindecata naivitate, ajung la: „Nu pricepi (…) vorba noastră? Adică «noi», partidul nostru, pentru cine votăm, pentru cine lucrăm noi? Noi încă nu ştim…”. Şi lucrează fiecare pentru… de unde pică, ba, chiar curge bine, habar neavând despre ce e vorba pe liste. Lista e la ei, dar ştampila… la noi!
Trăim din campanie în campanie, din promisiuni în promisiuni, vin peste noi rezultate peste rezultate, „succesuri peste succesuri”, rapoarte peste rapoarte de ne fac inimile să plângă de bucurie. Dar, cum de le vedem noi arama de pe faţă doar acum, într-o lună de dinainte de alegeri şi nu fac domniile lor în aşa fel încât să-i admirăm tot timpul? De ce lauda se face pe bani publici, pe banii noştri şi pe banii celor cu bani, pentru ce imagine, când faptele lor ar fi cea mai frumoasă imagine?
De ce se umblă la dosar acum şi nu zilnic, iar filele se aşază una peste alta şi fiecare este minciună, furt, înşelătorie, mafie, afacere dubioasă, casă lângă casă? Nu-i doare deloc mâna pe cei care votează asemenea scenarii? Nici când o ridică, nici când o introduc în buzunar, fiindcă usturoi nu au mâncat, iar gura… Marii consumatori de usturoi ai lumii, sau producători, uite că aici m-am încurcat, sunt în… China.
Noi suntem curaţi, noi luptăm pentru binele poporului, iar poporul cine este? NOI! Adică… ei! Na! Că iar am căzut în braţele lui Caragiale şi de aceea spun că pentru tot ceea ce ni se întâmplă vinovat este nenea Iancu. El ni i-a adus, el i-a inventat, el i-a creionat, el i-a încondeiat, el…
Fă bine, nene Iancule, şi i-ai de pe capul nostru!
