Oaspeţi de seamă în Râmnic, de Zilele Imnului Naţional

0
77

 

Cu ocazia Zilei Imnului Naţional, delegaţii din trei oraşe din Serbia, Cehia şi Belarus vor participa la evenimentele dedicate acestei sărbători, inclusiv la cele oficiale din data de 29 iulie. Reprezentanţii sârbi din Krusevac vor fi conduşi de viceprimăriţa Vesna Lazarevic, din delegaţie făcând parte Zivojin Miloradovic, Preşedintele Adunării Municipale, precum şi Ivan Andjelic, Şeful Adminstraţiei Oraşului. Oraşul Kromeriz din Cehia va fi reprezentat de viceprimarul Pavel Motyčka, de Radovan Klabal, şeful Departamentului Social, şi de Dagmar Klučková, Directoarea Serviciilor Sociale Municipale. Reprezentanţii din Baranovici vor fi conduşi de Grigori Kosobutsky, Preşedintele Consiliului Local, din delegaţie făcând parte doi reprezentanţi ai unor firme din oraşul situat în Regiunea Brest din Vestul Belarusului. În programul delegaţiilor străine, pe lângă participarea la cele mai importante manifestări din cadrul sărbătorii Imnului Naţional, se numără vizita la o unitate de producţie din municipiu, dar şi la Căminul pentru Persoane Vârstnice. De asemenea, la evenimentele din acest week-end au confirmat prezenţa, la invitaţia Municipalităţii, ambasadorul Republicii Belarus şi cel al Georgiei în România, Excelenţele Lor Andrei Grinkevich şi Nikoloz Nikolozishvili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.