Ion Mican a obligat o minoră să se prostitueze în Italia

0
92

Ion Mican a obligat o minoră să se prostitueze în Italia


Din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vâlcea, a rezultat că Ion Mican, de 27 ani, din oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea, rezident în Italia, prin înşelăciune, a racolat pe minora A. V., care a fost transportată în localitatea Bologna, din Italia, unde, prin constrângere fizică şi psihică, precum şi prin lipsire de libertate în mod ilegal a determinat-o să se prostitueze atât într-o cameră de hotel închiriată în acest scop, cât şi în stradă, sumele de bani obţinute intrând în posesia acestuia.

Având în vedere probatoriul administrat, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului la data de 5 mai 2008, iar în ziua de 6 mai a.c. a fost prezentat în faţa instanţei de judecată din cadrul Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, pedeapsa cu închisoarea fiind cuprinsă între 10 şi 20 ani şi interzicerea unor drepturi, instanţa a confirmat propunerea procurorilor DIICOT, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru perioada 6 mai – 3 iunie a.c.

Trafic de droguri de mare risc

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vâlcea au finalizat cu rechizitoriu dosarul penal prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 6 inculpaţi, din care 3 în stare de arest preventiv, care au pus în circulaţie în municipiul Rm. Vâlcea, în luna martie a.c., cantităţi însemnate de droguri de risc şi de mare risc.

Astfel, s-a probat faptul că inculpaţii au procurat, transportat, livrat, sau au luat măsuri de procurare şi livrare a unor droguri de risc şi de mare risc, fiind confiscate în cursul acţiunilor organizate un total de 17,44 grame cannabis plantă (marijuana), 13,90 grame rezină de cannabis(haşiş) şi 16 comprimate MDMA – Ecstasy, cei 6 fiind trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi de mare risc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.