Guvern: Prețul gazelor se va reduce cu peste 20%

0
85
Fotografia postată de Florin Carciumaru.

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, a declarant că, în următorul an, preţul gazelor se va reduce cu peste 20%.
Vâlcov a precizat că premierul Viorica Dăncilă a primit o adresă de la ANRE care constată că din 2013 preţul gazelor a crescut cu 75%.

„Chiar azi am primit o adresă de la preşedintele ANRE – bineînţeles doamna prim-ministru şi spre ştiinţă şi mie – prin care ni se spune că situaţia nu e deloc roz. La 1 august urmează o creştere – pentru că aşa e legislaţia – de 4% a preţului la gaze. (…) Două mari companii, n-am să le dau numele, au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%. O parte îşi ia şi statul român, pentru că e acţionar în amândouă. De ce? Pentru că aşa au înţeles unii manageri că trebuie mers înainte. Mărim preţul, că până la urmă cine-l suportă, e un prost care trebuie să-l plătească, decât să mărim producţia şi să diversificăm sursele, astfel încât să vindem mai mult, poate chiar şi la export, dar la un preţ mai mic”, a spus Vâlcov, la Antena 3.

Vâlcov susţine că legislaţia permite Guvernului să intervină pentru a regla preţul gazelor „pentru maxim trei ani”.

„Constatând că din 2013 până azi preţul la gaz a crescut cu 75%, ca urmare a dorinţei acestor două entităţi de a obţine profit de 300%, adică câteva miliarde de lei pe an, ANRE s-a sesizat şi ne-a trimis această adresă şi ne întreabă ce să facem pentru că există lege (…) şi legea spune în felul următor: când te afli într-o astfel de situaţie, poţi să intervii ca guvern şi pentru maxim trei ani de zile să reglezi preţul astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii. Şi acest lucru la recomandarea pe care şi eu o s-o fac şi o s-o susţin – şi sunt sigur că în această direcţie vom merge – în următorul an de zile preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%”, a adăugat Vâlcov.
Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.