Municipalii au fost umiliţi de Caracal chiar în Zăvoi

0
84

A fost pe bune sau „meci strategic”(?!):

„Municipalii” au fost umiliţi de Caracal chiar în Zăvoi

– miercuri vâlcenii joacă la Timişoara, cu CFR, după care în Zăvoi vine Mureşul Deva

După eşecul de la Târgovişte, în chiar sâmbăta Paştelui, „municipalii” au revenit în zăvoi pentru o partidă aparent uşoară cu o grupare condamnată la retrogradare, FC Caracal. Ceea ce a fost în teren a arătat cu totul altceva. Ori că jucătorii nu au valoare, lucru susţinut la conferinţa de presă de după meci de Mitică Teleşpan, ori a fost ceva necurat la mijloc.

Scorul final, 5-2 pentru gruparea din Caracal, a fost considerat totuşi o umilinţă pentru o grupare ce până mai ieri visa la prima ligă de către spectatori, care i-au huiduit îndelung la final pe jucătorii proprii şi i-au aplaudat pe cei de la Caracal. „Şi-au văzut interesul, bravo lor!”, sau „Acesta o fi preţul pentru cei trei jucători daţi de Caracal în Zăvoi (Boroiban, Pasăre şi Sg. Popescu)”, au fost câteva comentarii la final.

Goluri multe, spectacol mai puţin

După o primă parte apatică, oaspeţii deschid scorul în minutul 32 prin Firţulescu, însă bucuria caracalenilor nu ţine decât 3 minute pentru că în minutul 35 Vâlcea restabileşte egalitatea în minutul 35 după ce căpitanul Voicu restabileşte egalitatea transformând un penalti. Până la pauză tot oaspeţii sunt cei ce punctează prin Buşu şi se intră la vestiare cu avantajul grupării lui Jean Niţulescu: 2-1. La câteva minute de la reluare tot caracalenii sunt cei ce înscriu în poarta unui Rusandu visător: 3-1, după golul aceluiaşi Buşu.

În minutul 63, la o bâlbâială în apărarea caracalenilor, nou-intratul Grigoruţă reduce din diferenţă şi readuce speranţa în tabăra vâlceană pentru un egal, măcar. În minutul 76, însă, Băiţa se accidentează destul de serios, nu mai poate continua şi pentru că Teleşpan făcuse schimbările, Vâlcea joacă ultimul sfert de oră în 10. Suficient pentru ca gruparea din caracal să facă spectacol. Astfel, Vâlcea mai primeşte două goluri, prin Stoianof şi Gârlă, ultimul transformând în prelungiri un penalti pentru un fault făcut în careu de Vlad la Buşu.

Date tehnice

Mitică Teleşpan a folosit în acest meci următorul lot: Rusandu – Crăciun (Melcea), Băiţa, Vişa, Vlad, Voicu, Labun, Dedu, Sg. Popescu (Grigoruţă), Vidakovic (Robson), De Gregorio. La FC Caracal au jucat Neagoe – Preda, Gărgălie, Bertea, Firţulescu (Badea), Gârlă, Buşu, Neacşu,   Stoianof (Piko), Năuiu, Koko. Antrenor Florin Cioroianu. Partida a fost condusă de Cristina Ionescu, din Alexandria, la cele două linii fiind Irina Mârţ şi Speranţa Popescu, ambele din Capitală. Rezervă a fost fiul şefului Comisiei de arbitri din cadrul AJF Vâlcea, Grigore Tomoiagă, Claudiu. Miercuri va fi etapă intermediară în Liga a II-a. Gruparea din Zăvoi joacă la Timişoara cu CFR, după care sâmbătă în Zăvoi vine Mureşul Deva.     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.